Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzInvadarea Ucrainei de către Rusia a provocat o creştere explozivă pe un segment al pieţei de transporturi navale, în condiţiile în care creşterea tarifelor pentru utilizarea tancurilor petroliere a determinat companiile să se grăbească să cumpere astfel de nave în loc să le închirieze, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Restricţiile comerciale impuse Moscovei au modificat livrările globale de carburanţi, blocând mai multe nave pe rutele lungi. Asta a dus la diminuarea ofertei de tancuri petroliere, majorând tarifele de transport şi generând interes pentru navele second-hand. În condiţiile în care cererea a depăşit cu mult oferta, şi având în vedere că durează în medie trei ani pentru a intra în posesia unui nou tanc petrolier, cumpărătorii au fost dispuşi să plătească preţuri semnificativ mai mari pentru aşa-numitele “clean tankers”, tancuri petroliere utilizate la transportul de produse rafinate, susţin brokerii consultaţi de Bloomberg.
În total, 184 de tancuri petroliere utilizate la transportul de produse rafinate, cu o valoare de 3,79 miliarde de dolari, au fost vândute în ultimele şapte luni, arată datele culese de VesselsValue. Este vorba de cea mai mare valoare şi cel mai ridicat număr de tranzacţii din ultimii cinci ani.
Săptămâna trecută, de exemplu, un tanc petrolier sud-coreean cu o vechime de 14 ani a fost vândut pentru 19,3 milioane de dolari, cu aproximativ cinci milioane de dolari mai mult decât preţului unui vas similar vândut în luna aprilie.
Valoarea medie a unui tanc petrolier vechi de 15 ani, un indicator de referinţă pe piaţa navelor second-hand, a crescut cu aproape 60% în acest an, susţin analiştii de la VesselsValue. Tarifele pentru tancurile petroliere au crescut pe măsură ce cumpărătorii occidentali au căutat alternative la produsele petroliere ruseşti, astfel că au convenit livrări de pe pieţe mai îndepărtate. Asta înseamnă călătorii mai lungi şi reducerea numărului de nave disponibile.
Chiar dacă tarifele de transport au mai scăzut recent, este posibil ca proprietarii de nave să continue să obţină venituri mari pentru restul anului, susţine Anoop Singh, analist la Braemar ACM Shipbroking.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More