Politica

Tanczos: Ordonanţele simple pe depozitarea deşeurilor şi gestionarea ambalajelor au închis două cazuri de punere în întârziere la adresa României

Prin adoptarea Ordonanţelor simple privind depozitarea deşeurilor, respectiv modalitatea de gestionare a ambalajelor, am închis practic două cazuri de notificare la adresa României, de punere în întârziere, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, potrivit Agerpres.

“Am prezentat în şedinţa de Guvern două Ordonanţe simple – una privind depozitarea deşeurilor şi o alta privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje. Ambele acte normative transpun Directive europene. În ambele situaţii România a fost pusă în întârziere de anul trecut. Discuţiile cu ministerele de resort care vor fi implicate şi impactate de aceste acte normative au durat săptămâni, luni întregi, motiv pentru care abia în şedinţa de astăzi am putut prezenta Ordonanţele simple de transpunere. Prin aprobarea lor am închis practic două cazuri de notificare la adresa României, de punere în întârziere. Săptămâna viitoare închidem şi al treilea caz de punere în întârziere, prin Ordonanţă de urgenţă, pe regimul deşeurilor”, a spus Tanczos.

Potrivit oficialului, cele două acte normative prevăd o serie de restricţii.

“În primul rând o serie de restricţii privind eliminarea prin depozitare a deşeurilor. Politica Uniunii Europene este clară din acest punct de vedere în toate domeniile, indiferent dacă vorbim de industrie sau de deşeurile municipale. Se doreşte reducerea cantităţilor depozitate, creştere procentului de reciclare sau de valorificare energetică. Cea mai importanţă ţintă, la nivelul Uniunii, pentru 2030, este de 10% din depozitare, din total deşeuri municipale colectate. Este o provocare uriaşă pentru unităţile administrativ-teritoriale. Ştim foarte bine că tot ce înseamnă implementarea legislaţiei privind gestionarea deşeurilor municipale este în sarcina autorităţilor publice locale chiar dacă infringementul vine pe Ministerul Mediului… România trebuie să găsească soluţii să gestioneze atât impactul economic, adică dezvoltare de capacităţi de reciclare, dezvoltare de capacităţi de preluare, de transport, de sortare, cât şi partea socială care va veni, de foarte multe ori, odată cu preţurile de energie electrică sau preţurile de servicii de salubritate, de exemplu”, a explicat demnitarul.

În viziunea ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, controalele de la frontieră privind constatarea infracţiunilor pe domeniul gestionării deşeurilor s-au derulat în mod eficient datorită sprijinului acordat de Ministerul de Interne şi Poliţia de Frontieră.

“În ultimele 3 – 4 luni am beneficiat de un sprijin real, util şi eficient din partea Ministerului de Interne pe tot ce a însemnat constatarea unei infracţiuni pe domeniul gestionării deşeurilor, pe tot ce a însemnat controlul la frontieră. Aceste controale la frontieră nu pot fi desfăşurate de Ministerul Mediului fără sprijinul acestor instituţii. Tot ce s-a văzut în spaţiul public, toate constatările, toate identificările de transporturi de deşeuri sau de substanţe care au intrat sau încercau să intre pe teritoriul României au fost depistate în urma unor analize de risc care au fost derulate de Vamă, de Poliţia de Frontieră şi astfel am ajuns la identificarea acestor transporturi. În paralel, instituţiile abilitate ale statului identifică acele mecanisme, metode prin care atât agenţii economici din România, cât şi alţi agenţi economici încearcă să eludeze legea şi încearcă să transforme depozitarea temporară sau transporturi de materiale cu scop de reciclare într-un fenomen de transbordare a acestora din alte state membre pe teritoriul României. Aceste încercări vor fi descurajate. Agenţii economici sunt identificaţi săptămână de săptămână şi fenomenul va fi sub control cu ajutorul Ministerului de Interne şi organelor de specialitate care investighează asemenea fapte, de foarte multe ori penale”, a punctat Barna Tanczos.

Acesta a adăugat că, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, ar urma să fie aprobată o Ordonanţă de Urgenţă ce va aduce modificări semnificative pe colectarea selectivă.

“Ordonanţa de Urgenţă care va intra săptămâna viitoare în şedinţa de Guvern va veni cu o modificare substanţială în ceea ce priveşte colectarea selectivă. Astăzi, legea permite ca în anumite situaţii colectarea selectivă să nu se facă pe patru fracţii. Deşi am avut propuneri să păstrăm această excepţie de la regulă, noi, Ministerul Mediului, suntem ferm convinşi că doar printr-o legiferare foarte clară şi sancţiuni aspre putem obliga atât autorităţile publice locale, cât şi companiile prestatoare de servicii de salubritate să respecte această regulă. Nu va mai exista nicio posibilitate ca autoritatea publică locală să desfăşoare activitate de salubrizare altfel decât prin colectare pe patru fracţii – a hârtiei, a plasticului, a sticlei şi a deşeurilor menajere care nu fac parte din primele trei categorii. De asemenea, implementăm prin această Ordonanţă de Urgenţă principiile privind utilizarea instrumentelor economice în scopul de a orienta procesul de gestionare şi de a reduce cantitatea depozitată, majorarea obiectivelor de deviere de la groapă, noi cerinţe operaţionale pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor. Un principiu foarte important este şi informarea consumatorilor”, a menţionat ministrul de resort.

Conform datelor prezentate de către ministrul Mediului, la ora actuală, România ar trebui să mai închidă 44 de depozite de deşeuri neconforme.

“Tot în şedinţa de astăzi am transferat două suprafeţe de teren din administrarea unităţii administrativ-teritoriale Suplacu de Barcău din Bihor la AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu, n.r.). Sunt două platforme de depozitare de deşeuri care vor fi închise din fondurile AFM, folosind şi fonduri europene. Rămân în continuare 44 de depozite care trebuie închise în România. Nouă dintre ele sunt deja pe contractul de finanţare pe fonduri europene, 25 sunt platforme industriale care zeci de ani au fost neglijate, nu sunt închise, nu sunt gestionate şi căutăm soluţia exproprierii şi transferului dreptului de proprietate asupra acestor suprafeţe de teren la AFM sau la alte instituţii pentru a le închide”, a afirmat Tanczos.

Totodată, demnitarul a subliniat faptul că “trebuie să schimbăm legea salubrizării, astfel încât pe tot lanţul de activitate, începând de la responsabilizarea UAT-ului, a prestatorului de servicii, gestionarului de depozit, lucrurile să fie clare”.

View Comments

  • Dacă: Nu va mai exista nicio posibilitate ca autoritatea publică locală să desfăşoare activitate de salubrizare altfel decât prin colectare pe patru fracţii – a hârtiei, a plasticului, a sticlei şi a deşeurilor menajere care nu fac parte din primele trei categorii.
    Atunci înseamnă că o farfurie de porțelan spartă se va introduce în pubela de biodegradabil. Este corect?????

Articole recente

Patru medialii de aur pentru România la Olimpiada Internaţională de Informatică

Patru elevi români au obşinut medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică din Bolivia,…

29 de minute ago

EBA: Băncile din UE pot face faţă unui şoc economic, determinat de tensiunile comerciale şi geopolitice

Băncile din UE sunt suficient de puternice pentru a face faţă unui şoc economic, determinat…

30 de minute ago

Ministrul Muncii: În pachetul doi, vom avea o creştere consistentă a amenzilor pentru munca la negru pe care le poate primi un angajator/ Mie munca la negru mi se pare o formă clară de exploatare

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă majorări importante ale amenzilor pentru firmele care plătesc angajaţi fără…

3 ore ago

Viktor Orban se pregăteşte de alegeri dificile şi promite funcţionarilor publici subvenţii pentru locuinţe

Ungaria intenţionează să acorde funcţionarilor publici, inclusiv poliţiştilor şi profesorilor, o subvenţie anuală pentru locuinţe…

3 ore ago

Nazare: Rămânem în alertă în perioada următoare, pentru asigurarea unei implementări cât mai eficiente a setului 1 de măsuri

Pachetul 1 de măsuri fiscal-bugetare, care a intrat în vigoare vineri, a fost necesar pentru…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More