Politica

Tăriceanu consideră că Mircea Diaconu are şanse mai mari decât ar fi avut el la alegerile prezidenţiale

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că Mircea Diaconu are şanse mai mari decât ar fi avut el la alegerile prezidenţiale, pentru că din postura de candidat independent se adresează întregului spectru politic, potrivit Agerpres.

“Cred că în actuala configuraţie politică, Mircea Diaconu are mai mari şanse, pentru că el este, în postura lui de independent, un candidat care se adresează în egală măsură alegătorilor din stânga, centru şi dreapta spectrului politic”, a declarat Tăriceanu vineri, la Digi 24.

El a reamintit că ALDE se află într-o alianţă electorală cu Pro România pentru susţinerea candidatului independent Mircea Diaconu pentru că acesta “are nevoie de logistică”

“Considerăm că este un candidat pentru care merită să facem acest efort. Nu am discutat despre o alianţă politică. O să vedem după alegerile prezidenţiale. În partid sunt şi voci care contestă utilitatea unui proiect comun cu Pro România, dar există şi voci numeroase care consideră că este o variantă care merită de luat în seamă. O să discutăm. Nu avem niciun fel de grabă. O să luăm hotărârea aşa cum va vota majoritatea, în mod democratic”, a adăugat Tăriceanu.

Liderul ALDE a explicat că a renunţat să mai candideze la alegerile prezidenţiale pentru “a nu anihila orice şansă pentru viitor ca ALDE să rămână o formaţiune politică reprezentativă”.

“Sunt două elemente care au cântărit în luarea acestei decizii. Primul: rezultatul catastrofal pe care l-a obţinut ALDE la alegerile pentru Parlamentul European. (…) Al doilea lucru este evident legat de decizia PSD care, după ce am hotărât de comun acord să avem un candidat comun la prezidenţiale, cel care este clasat cel mai bine în sondaje, şi acela eram eu, să ia hotărârea să meargă cu candidatură separată.(…) Cu un astfel de scor (cel de la europarlamentare -n.r.), le-am spus colegilor mei că eu nu intenţionez să intru într-o competiţie electorală unde, cel mai probabil, scorul va fi scorul partidului, în aşa fel încât să anihilez orice şansă pentru viitor ca ALDE să rămână o formaţiune politică reprezentativă (…) şi că un al doilea eşec usturător nu va mai putea să fie desconsiderat”, a mai spus Tăriceanu. 

Articole recente

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

10 ore ago

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…

10 ore ago

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

10 ore ago

Maia Sandu: Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi prosper

Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…

10 ore ago

Germania: Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii şi cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More