International

Tarifele lui Trump ar trebui să lanseze “un marş spre independenţă” în Europa, spune Christine Lagarde

Războiul comercial demarat de preşedintele SUA, Donald Trump, ar trebui să antreneze “un marş spre independenţă” în Europa, a afirmat luni preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Trump ar urma să anunţe miercuri un set de tarife vamale, în ceea ce liderul de la Casa Albă a denumit deja “Liberation Day” (-Ziua Eliberării-n.r.), după ce a implementat deja tarife la importurile de aluminiu, oţel şi automobile, precum şi majorarea tarifelor pentru toate produsele din China.

“El a numit asta “Liberation Day” în SUA şi eu consider că este un moment în care ar trebui să decidem, împreună, să ne luăm destinul în mâinile proprii şi cred că este un marş spre independenţă”, a afirmat preşedinta BCE, într-un interviu pentru postul francez de radio France Inter, în care a vorbit despre un “moment existenţial pentru Europa”.

“Pentru a adopta o poziţie bună de negociere, trebuie să arătăm că nu suntem gata să cedăm”, a adăugat Christine Lagarde, într-un moment în care UE se pregăteşte să riposteze la tarifele americane.

Potrivit estimărilor BCE, PIB-ul zonei euro ar putea fi amputat cu 0,3% din cauza războiului comercial declanşat de Donald Trump, şi cu 0,5% în caz de ripostă europeană, în primul an.

“Un război comercial nu creează decât pierzători”, a insistat luni Christine Lagarde.

Cu privire la inflaţie, preşedinta BCE a subliniat că acesta este o luptă continuă. “Suntem aproape de nivelul la care ar trebui să fim dar trebuie să rămânem acolo, de aceea spun că este vorba de o luptă continuă”, a subliniat Christine Lagarde.

Gardienii euro au redus dobânda de referinţă în şase reprize, fiecare de câte 25 de puncte de bază, începând din luna iunie a anului trecut, însă în prezent nu există un consens cu privire la ce se va întâmpla la şedinţa de politică monetară din 17 aprilie. Unul dintre factori este şi incertitudinea creată de politica comercială a administraţiei americane.

“Suntem decişi să ajungem la ţinta de inflaţie de 2%. Cu privire la traiectoria pe care ar trebui să o urmăm pentru a ajunge acolo, unii vor să meargă foarte repede. Alţii spun să mergem mai încet, să aşteptăm să vedem ce obstacole sunt pe parcurs”, a precizat Lagarde.

Aceste declaraţii vin cu o zi înainte de publicarea datelor preliminare privind rata anuală a inflaţiei în zona euro, în luna martie. Analiştii se aşteaptă la progrese foarte mici comparativ cu situaţia din luna februarie, ceea ce ar oferi ambelor părţi argumente cu privire la necesitatea de a reduce şi/sau a menţine dobânzile la următoarea şedinţă de politică monetară.

Articole recente

Un oficial de la Banca Naţionala a Poloniei vede motive pentru reducerea ratei dobânzii, dar avertizează asupra riscurilor

Comitetul de Politică Monetară de la Banca Naţională a Poloniei ar putea reduce, încă odată,…

38 de minute ago

Fenechiu: Eu cred că nu se pune în momentul de faţă problema majorării vârstei de pensionare

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, că nu se pune în momentul de…

39 de minute ago

Danemarca şi alte patru state din NATO desfăşoară exerciţii militare în Groenlanda

Groenlanda, teritoriu autonom danez, găzduieşte începând de marţi manevre militare la care participă Danemarca şi…

41 de minute ago

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

o oră ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

o oră ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More