Update articol:

Tarifele reglementate aplicate de Transelectrica cresc cu peste 10%, de la 1 ianuarie 2026

Tariful reglementat aferent achiziţiei serviciilor de sistem pentru Transelectrica, aplicabil de la 1 ianuarie 2026, va fi de 14,70 lei/MWh, în creştere cu 14,93% faţă de cel perceput la 1 septembrie 2025, de 12,79 lei/MWh, potrivit unui raport al companiei, remis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Majorarea tarifului a fost dispusă prin Ordinul ANRE nr. 73/2025 privind aprobarea tarifului pentru achiziţia serviciilor de sistem pentru Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ”Transelectrica’, aplicabil de la 1 ianuarie 2026, publicat în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres.

De asemenea, a fost publicat în Monitorul Oficial şi Ordinul ANRE nr. 74/16.12.2025 privind aprobarea tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice şi a preţului energiei electrice reactive, valabile de la 1 ianuarie 2026 precum şi a valorilor planurilor de investiţii pentru perioada a V-a de reglementare.

Astfel, tariful pentru serviciul de transport de introducere a energiei electrice în reţeaua electrică de transport, respectiv, după caz, în reţelele de distribuţie a energiei electrice (TG) practicat de Transelectrica începând cu 1 ianuarie 2026 creşte cu 10,33%, de la 3,29 lei/MWh – cât era la începutul acestui an – la 3,63 lei/MWh.

De asemenea, tariful pentru serviciul de transport pentru extragerea energiei electrice din reţele (TL) se va majora cu 10,35%, ajungând la 36,45 lei/MWh la 1 ianuarie 2026, de la 33,03 lei/MWh, cât era la 1 ianuarie 2025.

Potrivit documentului, tarifele nu conţin taxa pe valoarea adăugată (TVA).

“Preţul reglementat pentru energia electrică reactivă, practicat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ‘Transelectrica’ SA, cu respectarea prevederilor din reglementările specifice, aprobat de ANRE, este 0,1821 lei/kVArh (nu include acciza şi TVA). Preţul are la bază preţul mediu estimat al energiei electrice active pentru acoperirea consumului propriu tehnologic în reţeaua electrică de transport, de 607,03 lei/MWh, aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei pentru anul 2025 pentru Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ‘Transelectrica’ SA”, se arată în raport.

BVB | Știri BVB
ROPHARMA SA (RPH) (19/12/2025)

Decizii ASF nr. 1231 & 1232/19.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (19/12/2025)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (19/12/2025)

Tarife reglementate aplicabile de la 01 ianuarie 2026