Macroeconomie

Țările din Europa Centrală și de Est – la coada clasamentului UE, din perspectiva gradului de dezvoltare a pieței financiare; ponderea capitalizării companiilor listate în PIB în ECE –  foarte redusă (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei RĂDULESCU, Membru al Comitetului Bretton Woods (singurul economist din România și țările Europei Centrale și de Est)

Globsec a organizat în perioada 4-6 octombrie 2024 a 13-a ediție a Tatra Summit, cea mai importantă conferință pe teme macroeconomice, financiare și geo-politice organizată în Europa Centrală și de Est, cu participare selectă, atât din țările regiunii, cât și din Europa de Vest și Statele Unite ale Americii.

Ediția din 2024 a Tatra Summit a fost dedicată provocărilor cu care se confruntă astăzi economiile membre ale Uniunii Europene, inclusiv competitivitatea, tranziția spre noi modele de creștere și dezvoltare (bazate pe energie verde și încorporarea roadelor Revoluției Digitale și Revoluției Inteligenței Artificiale), stabilitatea financiară și accesul la finanțare.

La această ediție au participat o serie de personalități, inclusiv Secretarul General al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) (Mathias Cormann), Vice-Președintele Comisiei Europene (Margrethe Vestager) și economistul-șef al Băncii Europene pentru Reconstrucției și Dezvoltare (Beata Javorcik), VicePresedintele Bancii Europene de Investitii (Kyriacos Kakouris).

Am fost invitat pentru a doua oară la acest eveniment de referință organizat de Globsec, pentru a vorbi în panelul cu tema Finanțarea în țările din Europa Centrală și de Est.

***

După mai bine de 20 de ani de la extinderea Uniunii Europene către Europa Centrală și de Est costurile de finanțare în fostele state comuniste continuă să prezinte niveluri superioare celor din țările Europei Occidentale.

În cadrul panelului pe Finanțarea în țările Europei Centrale și de Est am susținut faptul că această evoluție este determinată de o serie de factori, inclusiv gradul încă redus de dezvoltare (aspect evidențiat în graficul de mai jos) și nivelul ridicat de fragmentare al piețelor financiare din țările Europei Centrale și de Est, în pofida amplelor reforme implementate pe parcursul ultimelor decenii.

Astfel, potrivit clasamentului organizat de GlobalEconomy, țările din Europa Centrală și de Est se poziționează la coada clasamentului în Uniunea Europeană din perspectiva gradului de dezvoltare a pieței financiare, cu mult sub nivelul înregistrat în Spania, Italia, Suedia (țările fruntașe ale UE), SUA și Elveția (considerate cele mai dezvoltate piețe financiare din lume).

De asemenea, ponderea capitalizării companiilor listate în PIB în țările din Europa Centrală și de Est este foarte redusă, sub 30% (cu România și Cehia prezentând niveluri foarte scăzute), cu mult sub media mondială de peste 100%, potrivit bazei de date a Băncii Mondiale.

Totodată, prezența puternică a companiilor cu capital străin în aceste economii, cu acces la finanțare de la firmele mamă din țările Europei de Vest, contribuie la un nivel redus al gradului de intermediere financiară în țările Europei Centrale și de Est. Potrivit datelor Băncii Mondiale ponderea creditului neguvernamental în PIB s-a situat în 2023 la niveluri de 49,8% în Cehia, 34,8% în Polonia, 23% în România și 33% în Ungaria, cu mult sub cel din Germania (de 83,4%).

Nu în ultimul rând, epuizarea modelului de creștere și dezvoltare economică din ultimele decenii în aceste țări (care a avut la bază forțele aderării la Uniunea Europeană) și gradul redus de încorporare a progresului tehnologic în Europa Centrală și de Est sunt factori structurali care determină un nivel ridicat al costurilor de finanțare și un grad redus de dezvoltare pe piața de capital.

În acest context, am subliniat rezultatele estimărilor elaborate pentru prezentarea susținută la conferința China – Uniunea Europeană din Singapore în 2019, potrivit cărora un nivel mai ridicat al gradului de digitalizare contribuie la un nivel mai redus al primei de risc pe piața financiară.

Atrag atenția cu privire la faptul că țările din Europa Centrală și de Est se poziționează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană din perspectiva indicelui economiei și societății digitale, dar și a indicelui competitivității digitale, aspect evidențiat în graficul următor.

Totodată, nivelul redus al gradului de educație financiară în țările din Europa Centrală și de Est contribuie la un cost de finanțare mai ridicat, comparativ cu cel înregistrat la nivelul statelor din Europa de Vest.

În acest context, am evidențiat o serie de măsuri care pot fi implementate pentru dezvoltarea piețelor financiare și scăderea costurilor de finanțare în țările din Europa Centrală și de Est, inclusiv pentru creșterea pe baze calitative a numărului de companii listate și a numărului de investitori, ameliorarea gradului de educație financiară, accentul pe servicii bancare de investiții, intensificarea digitalizării și fuziuni ale companiilor din aceste economii, inclusiv la nivelul operatorilor bursieri.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

39 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

42 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

55 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

59 de minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More