International

Ţările din Golf sunt preocupate de operaţiunile terestre ale Israelului în Fâşia Gaza

Ţările arabe din Golf au avertizat sâmbătă Israelul împotriva oricăror noi operaţiuni terestre în Fâşia Gaza, Arabia Saudită denunţând o încălcare “nejustificată” a dreptului internaţional, iar Omanul acuzând Israelul de “crime de război”, informează AFP, potrivit Agerpres.

După ce vineri seară a anunţat o intensificare a loviturilor sale “semnificative”, armata israeliană a confirmat sâmbătă că forţele sale “au intrat în Gaza, unde şi-au extins operaţiunile”, după două incursiuni cu vehicule blindate în cursul a două nopţi precedente.

Arabia Saudită “denunţă orice operaţiune terestră efectuată de Israel din cauza ameninţărilor la adresa vieţii civililor palestinieni”, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.”Continuarea încălcărilor flagrante şi nejustificate ale dreptului internaţional împotriva poporului palestinian frate (…) va avea repercusiuni grave asupra stabilităţii regiunii”, avertizează Riadul. “Regatul solicită comunităţii internaţionale să îşi asume responsabilităţile de a pune capăt imediat acestei operaţiuni militare şi să permită organizaţiilor umanitare şi de asistenţă să ofere ajutor umanitar” civililor, se adaugă în declaraţia oficială.

Ministrul saudit de Externe Faisal bin Farhane a vorbit sâmbătă cu omologii săi iordanian, marocan şi egiptean despre necesitatea de a se pune capăt escaladării militare, potrivit Ministerului saudit de Externe.

Ministrul de externe din Qatar, Mohammed bin Abdelrahmane Al-Thani, a declarat pe X că “o escaladare terestră israeliană ar avea consecinţe grave pentru civili şi efecte umanitare şi economice devastatoare”.

Omanul a acuzat sâmbătă Israelul că a comis “crime de război” în Gaza şi a avertizat împotriva oricăror noi manevre terestre. Potrivit unei declaraţii a Ministerului Afacerilor Externe transmisă de agenţia oficială de presă, escaladarea “războiului brutal al Israelului împotriva Fâşiei Gaza constituie crime de război şi crime împotriva umanităţii”.

Oman a avertizat, de asemenea, asupra efectelor destabilizatoare ale unei invazii terestre la scară largă, în timp ce Qatar a avertizat despre “pericolul unei escaladări la sol… pentru siguranţa civililor şi a ostaticilor din Gaza”.

Ministerul de Externe din Qatar şi-a exprimat “respingerea completă a bombardării fără discernământ asupra Fâşiei Gaza şi a încercărilor de strămutare forţată a populaţiei”, potrivit unui comunicat oficial. Şeful diplomaţiei qatareze a declarat că “eforturile de mediere pentru eliberarea ostaticilor civili” şi ” sfârşitul războiului” sunt în curs.

Emiratele Arabe Unite (EAU), care au stabilit legături diplomatice cu Israelul în 2020 în temeiul Acordurilor Avraam intermediate de SUA,”au condamnat operaţiunile terestre ale Israelului” şi au cerut “o încetare imediată a focului pentru a se asigura că civilii şi instituţiile civile nu sunt vizate”.

O declaraţie a Ministerului Afacerilor Externe al EAU arată că “prioritatea urgentă este de a se pune capăt escaladării operaţiunilor militare şi de a se proteja civilii”.

Pentru Kuweit,”orice invazie terestră în Gaza… ar dovedi hotărârea ocupaţiei israeliene de a continua să comită crime împotriva poporului palestinian frate”, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Consiliul de Cooperare al Golfului a condamnat escaladarea militară din Fâşia Gaza, denunţând o “încălcare a dreptului internaţional” şi a cerut încetarea imediată a ostilităţilor.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

2 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

2 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

2 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

6 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More