Categories: Fără categorie

Ţările Grupului de la Visegrad salută eforturile Greciei pentru oprirea migranţilor

Premierii ungar, polonez, slovac şi ceh au salutat miercuri eforturile Greciei pentru oprirea afluxului de migranţi în Europa în urma deciziei Turciei de a-şi deschide frontiera de vest, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Mii de migranţi s-au adunat la frontiera cu Grecia de când preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat săptămâna trecută că nu vor mai fi împiedicaţi să încerce să intre în Europa.

“Grecia este de fapt activă. Ea a stopat migraţia ilegală şi apreciem eforturile sale pentru apărarea frontierei externe” a UE, a declarat presei prim-ministrul ceh Andrej Babis.

“Situaţia la frontiera UE este cu adevărat gravă şi vrem să facem tot posibilul pentru a împiedica o revenire la situaţia din 2015”, a afirmat Babis, adăugând că cele patru ţări ale Grupului de la Visegrad (V4), Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia, membre ale UE, sunt “pregătite să trimită ajutor” în Grecia.

Aceste ţări au refuzat în urma crizei din 2015 un sistem de cote de distribuire a unei părţi a refugiaţilor care au ajuns masiv în Grecia şi Italia.

Refuzând să accepte migranţi musulmani, premierul populist ungar Viktor Orban a afirmat miercuri că există “deja 130.000 de migranţi la nordul şi la vestul frontierei greco-turce care se îndreaptă spre Europa”.

“Prin urmare, în sine, a apăra frontiera greco-turcă nu va fi suficient. Va trebui să facem ceva cu aceste 130.000 de persoane care (…) se îndreaptă spre nord. Grecii le-au lăsat deja să treacă”, a declarat Orban, a cărui ţară a construit în 2015 un gard de-a lungul frontierei pentru a împiedica intrarea migranţilor.

“Această masă (de oameni) trebuie oprită cât mai la sud posibil, iar dacă acest lucru nu va funcţiona, atunci, bineînţeles, ca soluţia de ultim resort din 2015, ungurii vor fi acolo pentru a-i opri la frontiera sârbo-ungară”, a adăugat el.

Premierul slovac în exerciţiu, Peter Pellegrini, a declarat la rândul său că ţara sa este pregătită să trimită “poliţişti şi materiale” în Ungaria dacă va fi necesar.

Cei patru prim-miniştri au convenit de asemenea să-şi coordoneze măsurile care vizează limitarea răspândirii noului coronavirus după descoperirea primelor cazuri în Cehia şi Polonia.

Articole recente

Compania Volkswagen este responsabilă pentru manipularea emisiilor (CJUE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit vineri că producătorii auto, cum ar…

2 minute ago

Franţa: Exportatorii de vinuri şi băuturi spirtoase se aşteaptă la pierderi de un miliard de euro

Federaţia Exportatorilor Francezi de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (FEVS) a avertizat vineri asupra impactului "brutal"…

5 minute ago

Ucraina: Zelenski cere din nou o întâlnire cu Putin, după ce acesta a evaluat pozitiv ultimele negocieri ruso-ucrainene

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenki a cerut vineri din nou să se întâlnească personal cu preşedintele…

7 minute ago

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

o oră ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

o oră ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More