International

Ţările UE au rămas în urmă în privinţa obiectivului de scădere a emisiilor, atenţionează Comisia Europeană

Ţările Uniunii Europene au rămas în urmă în privinţa obiectivului de scădere a emisiilor, iar în lipsa unor politici mai ferme în acest sens, riscă să rateze acest obiectiv, a avertizat luni Comisia Europeană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Măsurile prevăzute în planurile naţionale ale statelor UE privind combaterea schimbărilor climatice ar duce per total la o scădere netă a emisiilor de gaz cu efect de seră cu 51% până în 2030, ceea ce ar însemna neîndeplinirea obiectivului stabilit legal de reducere a emisiilor cu 55%, potrivit unei evaluări a executivului european.

Statele se îndreaptă, general vorbind, în direcţia cea bună, în condiţiile în care emisiile în UE sunt în scădere din 1990, iar instalaţiile de energie regenerabilă au luat avânt, dar progresele în aceste două aspecte nu sunt suficient de rapide pentru a răspunde ambiţiilor Europei în privinţa climei.

Arderea combustibililor fosili reprezintă principala sursă de emisii de gaz cu efect de seră în Europa, la fel ca pe plan global.

Ţările UE şi aproape 100 de alte ţări ar fi vrut un acord global de eliminare progresivă a combustibililor fosili la recentul summit COP28 privind clima, care s-a încheiat însă cu un compromis mai slab asupra unei “tranziţii” către eliminarea acestora.

Comisia Europeană notează că toate ţările Uniunii au început să diminueze folosirea combustibililor fosili, dar unele avansează prea lent şi multe subminează această tranziţie continuând să subvenţioneze astfel de combustibili.

“Combustibilii fosili rămân un obstacol major pentru tranziţia către o energie curată şi o întârziere pentru obiectivele UE privind clima”, subliniază Comisia.

Ţări ca Germania şi România planifică să menţină utilizarea cărbunelui şi dincolo de 2030, ceea ce afectează capacitatea acestora de reducere a CO2, deşi Berlinul are în vedere o devansare a eliminării acestuia din 2038 pentru 2030. Comisia a mai menţionat că ţările au nevoie şi de planuri mai solide pentru a-i ajuta pe lucrătorii afectaţi de tranziţia verde.

Planurile actuale ale statelor membre ar putea face ca 39,3% din energia UE să provină din surse regenerabile până în 2030, ceea ce ar însemna un salt semnificativ de la procentul de 22,5% de anul trecut. Totuşi, această cifră ar fi încă sub obiectivul blocului comunitar ca 42,5% din energia sa să vină din surse regenerabile în 2030, obiectiv care vizează să reducă dependenţa Europei de combustibilii fosili din Rusia.

Evaluarea Comisiei s-a referit la planurile naţionale a 21 de state. Austria, Bulgaria şi Polonia nu au prezentat astfel de planuri, iar Belgia, Irlanda şi Letonia au întârziat predarea lor. Planurile finale sunt aşteptate până în iunie 2024.

Alte sectoare în care eforturile de reducere a emisiilor de CO2 nu sunt suficiente sunt transportul, agricultura şi protejarea pădurilor pentru a putea capta mai mult dioxid de carbon, a mai indicat Comisia.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More