Categories: International

Ţările UE vor discuta opţiuni pentru a reduce, în comun, cererea de gaze

Miniştrii Energiei din ţările membre UE vor discuta luni opţiuni cu privire la o reducere, în comun, a cererii de gaze naturale, într-un moment în care blocul comunitar se confruntă cu o reducere semnificativă a livrărilor de gaze ruseşti şi se pregăteşte pentru noi şocuri pe partea de aprovizionare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Intenţionez să le prezint miniştrilor măsuri concrete care, în opinia mea, vor permite, atât la nivelul statelor membre cât şi la nivelul Comisiei, să fim mai bine pregătiţi”, a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson, la sosirea sa la reuniunea miniştrilor Energiei.

Comisia Europeană, executivul comunitar, intenţionează să prezinte luna viitoare un plan la nivelul UE, pentru a coordona pregătirile în vederea posibilelor noi şocuri de aprovizionare cu gaze.

Luni are loc, la Luxemburg, Consiliul UE Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie.

Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu Norvegia pentru a aduce mai multe gaze naturale din ţara scandinavă în cele 27 de state membre UE, dintre care aproape jumătate se confruntă acum cu o reducere a livrărilor de gaze ruseşti. Norvegia, care este cel mai mare producător de gaze din Europa Occidentală, şi-a majorat deja producţia ca răspuns la problemele de aprovizionare din Europa. În perioade normale, Uniunea Europeană importă aproximativ o cincime din necesarul său de gaze din Norvegia, comparativ cu 40% din Rusia, însă asta a fost înaintea invadării Ucrainei.

Articole recente

Spania începe să aplice măsuri de economisire a energiei, precum limite în utilizarea aerului condiţionat

Aerul condiţionat nu trebuie să fie setat la o temperatură mai mică de 27 de…

7 minute ago

Ciucă: Există posibilitatea să suplimentăm cu un miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat dedicat investiţiilor importante

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că în continuare se desfăşoară analize la nivelul fiecărui…

o oră ago

DNA: Primarul Sectorului 3 – trimis în judecată pentru abuz în serviciu; acuzaţiile se referă la contractul de salubrizare

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie…

o oră ago

China îşi extinde exerciţiile militare în jurul Taiwanului după vizita lui Pelosi

Nave ale marinei chineze au rămas active miercuri dimineaţă în largul coastelor de est şi…

o oră ago

ING Bank România a lansat un credit instant cu rambursare în rate pentru IMM-uri, fără garanții materiale

ING Bank România vine în sprijinul antreprenorilor cu un nou credit cu rambursare în rate…

2 ore ago

Ciucă: Cei care sunt vinovaţi de evenimentele de la protestele din 10 august 2018 să răspundă în faţa legii

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, la patru ani de la protestele din 10 august…

2 ore ago