Update articol:

Tarom nu va mai opera zboruri către şi dinspre Aeroportul Heathrow – Londra, din 27 octombrie/ Sloturile orare – vândute către Qatar Airways (Europa Liberă)

Tarom Foto Facebook

Tarom nu va mai zbura la Londra din toamna acestui an. Compania națională de transport aerian a vândut sloturile orare pe unul dintre cele mai mari aeroporturi ale lumii, Heathrow, companiei Qatar Airways. Informația, publicată inițial de Boarding Pass, a fost confirmată de Europa Liberă.

Astfel, pe 26 octombrie 2024, la ora 14:50 de minute, o aeronavă a companiei naționale de transport aerian va decola, pentru ultima oară, spre București, de pe Aeroportul Heathrow. De a doua zi, de pe 27 octombrie, sloturile orare ale Tarom vor fi transferate către Qatar Airways, pentru curse Doha-Londra.

Tranzacția dintre Tarom și Qatar Airways a fost înregistată la aeroportul Heathrow pe 14 august.

Decizia a fost luată, spune un purtător de cuvânt al companiei pentru Europa Liberă, pentru „îndeplinirea unui nou obiectiv asumat față de Comisia Europenă în cadrul planului de restructurare”.

Suma obținută din vânzare va fi folosită pentru plata unei datorii către Compania Națională de Aeroporturi București. Tarom nu a precizat care a fost prețul vânzării sloturilor de pe Heathrow către Qatar Airways.

Tarom a închis și alte rute tradiționale, tot ca parte a planului de restructurare – Viena, Barcelona și Munchen.

 

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (17/02/2026)

Disponibilitate raport financiar preliminar 2025 si detalii videoconferinta

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (17/02/2026)

Inregistrarea diminuarii capitalului social la Depozitarul Central

LION CAPITAL S.A. (LION) (17/02/2026)

Metode de evaluare active financiare

ROPHARMA SA (RPH) (17/02/2026)

Hotarari AGA O 17.02.2026