Categories: Sanatate

Tătaru: Toate spitalele din ţară trebuie să aloce 10 % din locurile de terapie intensivă cazurilor COVID

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Timişoara, că toate spitalele din ţară trebuie să aloce 10% din capacitatea de terapie intensivă şi 15% din celelalte locuri pentru cazurile de infectări cu SARS-CoV-2.

“La nivel naţional, am cerut (acest lucru, n.r.) la spitalele de fază III, judeţene şi municipale, care nu intră în tratamentul pacienţilor cu infecţii SARS-CoV2. Săptămâna trecută am dat circulara prin care se pregăteau 10% din capacitatea acestora de la ATI să fie destinate pentru cazurile COVID, care vor avea circuite separate în eventualitatea creşterii numărului de cazuri din ATI, iar astăzi s-a discutat şi la nivel naţional despre rezerva de paturi la ATI în aceste spitale. Toate spitalele vor avea o rezervă şi în funcţie de evoluţia fiecărui judeţ în parte, vor fi folosite. 10% pentru terapie intensivă şi 15% pentru cazuri totale (COVID, n.r.)”, a afirmat ministrul Tătaru, potrivit Agerpres.

Întrebat de presă în cât timp crede că în Bucureşti se va ajunge la o incidenţă de 3 la mia de locuitori, în contextul infectărilor cu SARS-CoV-2, Nelu Tătaru a afirmat că suntem într-un moment în care avem o transmitere comunitară accentuată în 11 judeţe şi în Capitală.

“Rămâne ca evaluarea anchetelor să ne dea şi măsura izolării, a carantinării şi în viitorul de 10 – 14 zile să vedem dacă aceste măsuri restrictive luate vor duce la o scădere a numărului de cazuri noi prin scăderea transmiterii. Sper ca niciun oraş să nu rişte să ajungă ca şi Suceava. Sper să fi învăţat fiecare dintre noi din ceea ce a însemnat Suceava. Această pandemie nu se tranşează în spital, ci prin respectarea unor reguli de către fiecare dintre noi. Au fost controale inclusiv în ministere, spitale şi DSP-uri, pentru că au fost focare şi în spitale şi DSP-uri. Şi atunci, regula trebuie să fie una pentru toţi, precauţie, purtarea măştii, distanţarea fizică dintre persoane”, a detaliat Nelu Tătaru.

El a mai precizat că rata de infectare în Bucureşti era sub 3 la mia de locuitori şi că dacă vor fi scoase focarele, va rămâne în continuare sub acest prag, însă trebuie ca oamenii să respecte regulile şi precauţia pentru ca transmiterea comunitară să fie stopată.

Adina Ardeleanu

Adina Ardeleanu – membru fondator FinancialIntelligence.ro Adina Ardeleanu, membru fondator FinancialIntelligence.ro, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct. De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia. Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.

Articole recente

4.272 cazuri de coronavirus în 24 de ore, la 14.588 de teste

Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane…

29 de minute ago

Zuckerman: Statele Unite vor continua să sprijine evoluţia României ca lider la nivel regional şi european (video)

"România va deveni cel mai mare producător şi exportator de gaze de energie din Europa…

43 de minute ago

Secretarul de Stat al SUA Michael R. Pompeo, mesaj cu ocazia Zilei Naționale: România este un partener strategic valoros și un Aliat statornic

România este un partener strategic valoros și un Aliat statornic, a transmis Secretarul de Stat al…

49 de minute ago

Iohannis: Personalul medical şi toţi cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului – eroii acestui an

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la ceremonia care s-a desfăşurat de Ziua Naţională la…

54 de minute ago

La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat Ediția a II-a a Conferinței online “Dezvoltare și inovație în afaceri”

Organizată de Confederația Patronatul Român și Bursa de comerț – QBursa, conferința a găzduit, în…

3 ore ago

Directorul general al UniCredit va demisiona în aprilie 2021, din cauza divergenţelor cu Board-ul privind strategia băncii

UniCredit SpA din Italia a anunțat că directorul executiv, Jean Pierre Mustier, va demisiona la…

5 ore ago