Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuz“Am semnat scrisori şi vor trimise luni, probabil 12”, le-a spus preşedintele american jurnaliştilor care îl însoţeau la bordul Air Force One.
“Este mai uşor să trimiţi o scrisoare, spunând: ‘Ascultaţi, ştim că noi avem un anume deficit sau în unele cazuri un excedent, dar nu mult. Şi iată că aveţi de plătit pentru a face afaceri cu SUA'”, a explicat el.
“Am făcut asta cu Regatul Unit şi asta a fost foarte bine pentru ambele părţi. Cu China s-a făcut asta şi cred că este foarte bine pentru ambele părţi”, a adăugat preşedintele american.
Trump stabilise anterior 9 iulie ca dată limită pentru încheierea unui acord între Washington şi partenerii săi, cu riscul de a vedea o creştere a taxelor vamale la exporturile lor spre SUA.
Aceste taxe vamale ar putea varia de la o ţară la alta, de la China la Uniunea Europeană, de la un procent de 10% la 20%, chiar mult mai ridicat, de la 60% la 70%, potrivit lui Trump.
Ţările respective vor începe, potrivit lui, să plătească de la 1 august.
La începutul luni aprilie, preşedintele american a provocat o undă de şoc, anunţând o creştere drastică a taxelor vamale pentru restul lumii: o suprataxă minimă de 10%, care ar putea merge până la 50% pentru ţările care exportă mai mult spre SUA decât importă produse americane.
Preşedintele a suspendat ulterior aceste taxe vamale, deschizând calea negocierilor comerciale cu fiecare dintre parteneri.
Responsabili americani au anunţat că o serie de acorduri comerciale ar putea fi anunţate în zilele următoare.
Pentru moment, administraţia lui Donald Trump nu a dezvăluit decât acorduri cu Regatul Unit şi Vietnam, în timp ce Washington şi Beijing au convenit să-şi reducă temporar taxele lor reciproce.
Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…
România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…
OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
This website uses cookies.
Read More