International

Taxele vamale “ucid” ţările sărace şi emergente, afirmă preşedintele francez

“Războiul comercial” impus de Donald Trump este o “aberaţie” în “acest moment al vieţii planetei” deoarece “ucide” ţările sărace şi emergente, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron, luni, în cadrul unei conferinţe ONU privind finanţarea dezvoltării, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Readucerea războiului comercial şi a tarifelor vamale în acest moment al vieţii planetei este o aberaţie”, a declarat preşedintele francez la o conferinţă a Naţiunilor Unite, la Sevilla, sudul Spaniei.

“Taxele vamale ucid ţările sărace şi emergente!”, a insistat preşedintele francez, referindu-se la tarifele americane care ameninţă, de exemplu, Vietnamul sau Madagascarul.

“Să fim clari, le ucidem sub pretextul reechilibrării comerţului”, când, de fapt, “principalele dezechilibre sunt între China şi Statele Unite”, “marii vinovaţi” ai acestui “scandal”, a declarat el.

Macron a apreciat că este necesar să “regândim” Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) pentru a o “alinia cu obiectivele noastre în lupta împotriva inegalităţilor” şi cu “obiectivele noastre climatice”.

“Dar trebuie să restabilim libertatea, echitatea în comerţul internaţional, mult mai mult decât barierele şi tarifele, care sunt concepute de cei mai puternici şi care sunt adesea folosite ca instrumente de şantaj, nicidecum ca instrumente de reechilibrare”, a menţionat, de asemenea, preşedintele francez.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

28 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

34 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

37 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More