International

Teheranul avertizează Washingtonul despre “deplina sa responsabilitate” în cazul unei agresiuni israeliene

Iranul a avertizat luni Statele Unite în scris cu privire la “deplina lor responsabilitate” şi “complicitate” în cazul unei “agresiuni” din partea Israelului, ca reacţie la unele foarte scurte declaraţii făcute de preşedintele american Joe Biden, vineri, la Berlin, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Misiunea diplomatică iraniană pe lângă ONU la New York a făcut publică o scrisoare adresată secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, şi preşedinţiei elveţiene a Consiliului de Securitate.

Documentul denunţă “o declaraţie profund alarmantă şi provocatoare făcută de preşedintele Statelor Unite în cursul unui schimb de opinii cu presa la Berlin” pe 18 octombrie.

Întrebat de jurnalişti chiar înainte de a se întoarce la Washington, Joe Biden a răspuns simplu “da şi da” la dubla întrebare dacă ştie cum şi când va răspunde Israelul la atacurile Iranului de la 1 octombrie.

În război împotriva Hamas în Fâşia Gaza şi împotriva Hezbollah în Liban, două mişcări islamiste apropiate Teheranului, Israelul a ameninţat în mod repetat că va lovi Iranul ca represalii la atacul său cu rachete de la 1 octombrie.

Potrivit Teheranului, acest atac, cu 200 de rachete, a fost un răspuns la asasinarea liderului Hezbollahului libanez, Hassan Nasrallah, într-un bombardament israelian şi la aceea, din 31 iulie la Teheran, a liderului Hamasului palestinian, Ismail Haniyeh, în un atac atribuit Israelului.

“Această declaraţie incendiară (a preşedintelui Biden) este profund îngrijorătoare, deoarece indică faptul că Statele Unite aprobă tacit şi susţin explicit agresiunea militară a Israelului împotriva Iranului”, a scris ambasadorul său la ONU, Amir Saied Iravani.

“Statele Unite vor fi astfel pe deplin responsabile de încurajarea, incitarea şi facilitarea oricărui act de agresiune al Israelului împotriva Republicii Islamice Iran, cu încălcarea flagrantă a principiilor fundamentale ale dreptului internaţional şi a Cartei Naţiunilor Unite”, a avertizat reprezentantul Teheranului la ONU.

În plus, a adăugat Iravani, ajutorul militar american pentru aliatul său israelian, care îi permite acestuia să se simtă “şi mai incitat şi mai încurajat să lanseze atacuri împotriva Iranului, ar face Statele Unite +complice+ la aceste agresiuni”.

Responsabilul iranian “a cerut” astfel Consiliului de Securitate “să someze Statele Unite să facă uz de marea lor influenţă pentru a obliga Israelul să pună capăt imediat crimelor de război şi campaniei sale de genocid împotriva poporului palestinian în Fâşia Gaza şi a libanezilor”.

Premierul Netanyahu i-a spus la telefon preşedintelui Biden că intenţionează să lovească baze militare, şi nu infrastructura petrolieră sau nucleară, potrivit Washington Post.

Articole recente

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

2 ore ago

UE ar putea renunţa la gazele ruseşti peste un an, susţine secretarul american al Energiei

Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin…

2 ore ago

Bolojan: Proiectele spitalelor ce nu mai pot fi finanţate prin PNRR, mutate pe fonduri din Programul Sănătate

Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanţate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri…

2 ore ago

Constructorii auto presează Bruxelles-ul să regândească interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cei mai mari constructori europeni de automobile se întâlnesc vineri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula…

2 ore ago

Connections își menține obiectivul de creștere a veniturilor cu aproximativ 20% pentru întreg anul 2025

Connections, companie de tehnologie listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București (simbol bursier…

3 ore ago

Catalizator – Expoziția care aduce în prim-plan viitorul artei românești

Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More