International

Teheranul îi reproşează lui Biden că are aceleaşi cerinţe ca Trump în dosarul nuclear

Liderul suprem iranian Ali Khamenei l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele american Joe Biden că are aceleaşi cerinţe de la Teheran ca predecesorul său Donald Trump în chestiunea dosarului nuclear iranian, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Afirmaţiile ayatollahului Khamenei survin în contextul în care Occidentul, Rusia şi China aşteaptă de la sfârşitul lunii iunie un semn că Teheranul vrea reluarea discuţiilor începute la Viena în aprilie în încercarea de a salva acordul internaţional privind dosarul nuclear iranian din 2015, aruncat în aer în urmă cu trei ani de către Trump, care a retras Washingtonul.

“Guvernul american actual nu este cu nimic diferit de precedentul deoarece, în chestiunea nucleară, el cere de la Iran, cu cuvinte diferite, acelaşi lucru pe care îl cerea şi Trump”, a afirmat liderul suprem într-un discurs din care au fost publicate extrase pe site-ul său oficial.

“În privinţa chestiunii nucleare, americanii chiar nu au nicio ruşine: chiar dacă ei sunt cei care s-au retras (din acordul de la Viena – n.r.) în văzul tuturor, acum vorbesc şi au cerinţe ca şi cum Republica Islamică ar fi fost cea care s-a retras” din pact, a adăugat el.

Ayatollahul Khamenei a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întâlniri cu noul guvern iranian al preşedintelui Ebrahim Raisi.

Raissi i-a succedat în funcţie, la începutul lui august, moderatului Hassan Rohani – principalul arhitect, din partea iraniană, a acordului din 2015 -, după ce a câştigat alegerile de la 18 iunie marcate de un absenteism record şi de absenţa unor concurenţi veritabili.

Încrederea poporului este “cel mai mare capital” de care dispune guvernul, însă ea “a fost, din păcate, afectată”, iar “dumneavoastră trebuie să o restauraţi”, le-a spus ayatollahul Khamenei lui Raisi şi miniştrilor săi.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

6 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

6 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

6 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

6 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More