International

Tensiunile comerciale pot duce la prăbuşiri ale burselor, avertizează FMI

Mari evenimente de riscuri geopolitice, inclusiv tensiuni comerciale, pot declanşa ample corecţii ale preţului acţiunilor, a apreciat Fondul Monetar Internaţional într-un raport publicat luni, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

La rândul lor, aceste corecţii ale preţului acţiunilor pot ameninţa stabilitatea financiară, subliniază FMI într-un capitol publicat în avans din viitorul său raport privind stabilitatea financiară globală.

FMI nu a menţionat în mod concret la ce evenimente se referă, cum ar fi tarifele ample anunţate în ultimele săptămâni de preşedintele SUA, Donald Trump. Însă instituţia precizează că riscurile, precum conflictele, războaiele, atacurile teroriste, cheltuielile militare şi restricţiile comerciale, au crescut semnificativ după 2022.

Într-o postare separată pe blogul instituţiei, FMI a îndemnat instituţiile financiare să deţină suficient capital şi lichidităţi, care să le ajute să facă faţă unor posibile pierderi de pe urma riscurilor geopolitice, şi le-a sfătuit să folosească teste de stres şi alte analize pentru a indentifica şi gestiona astfel de riscuri.

În raport, FMI subliniază că analizele sale arată că evenimente cu risc mare, precum războaie, tensiuni diplomatice sau terorism pot duce la o scădere, medie, a preţului acţiunilor cu un punct procentual, în fiecare lună, în toate ţările, cu o scădere medie de 2,5 puncte procentuale pentru pieţele emergente.

Conflictele militare internaţionale, precum invazia rusească în Ucraina din 2022, sunt evenimentele cu cele mai mari riscuri, ducând la o scădere, medie, cu cinci puncte procentuale a randamentelor acţiunilor în fiecare lună, dublu faţă de nivelul altor evenimente de risc geopolitic.

FMI mai spune că incertitudinea economică majorează riscul apariţiei unor pierderi mari şi neaşteptate în portofoliul de investiţii, ceea ce la rândul său accentuează riscul unor prăbuşiri ale burselor. De asemenea, riscurile geopolitice crescute pot duce la majorarea primelor de risc suverane şi ar putea să se răsfrângă şi asupra altor economii prin legăturile comerciale şi financiare.

În postarea pe blog, FMI a analizat impactul acţiunilor tarifare ale SUA şi China în perioada 2018-2024, subliniind că o parte din anunţurile importante au dus la scăderea burselor în ambele ţări.

FMI urmează să dea publicităţii raportul complet cu prilejul reuniunii de primăvară, care va avea loc în săptămâna viitoare. Cel mai probabil această reuniune va fi dominată tarifele lui Trump, scrie Reuters.

Articole recente

Aurul atinge un nivel record de peste 3.500 de dolari, pe fondul pariurilor privind reducerea ratelor dobânzilor în SUA și riscurile economice

Datele privind salariile din sectorul non-agricol din SUA vor fi publicate vineri Argintul atinge un…

3 ore ago

Putin afirmă că Rusia nu se opune aderării Ucrainei la UE

Putin nu se opune aderării Ucrainei la UE Putin spune că Ucraina nu poate adera…

3 ore ago

Bolojan: Obiectivul este reducerea cu 10% a posturilor ocupate din administrația locală; e loc de reduceri și la centru

Premierul Ilie Bolojan a reiterat, marți, necesitatea adoptării unor măsuri pentru reducerea posturilor ocupate din…

5 ore ago

Partidul german de extremă dreapta AfD suferă o serie de decese ale candidaților înaintea alegerilor locale – BBC

Nu mai puțin de șase candidați ai partidului german de extremă dreapta AfD au decedat…

5 ore ago

Preţurile mari la energie şi importurile opresc producţia combinatului siderurgic de la Hunedoara din 5 septembrie

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va suspenda producţia din data de 5 septembrie, pe fondul preţurilor ridicate…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More