Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
Universitatea din Bucureşti a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, existenţa unei tentative de phishing (înşelăciune electronică) în care “sunt utilizate referinţe” legate de instituţia de învăţământ superior.
Universitatea din Bucureşti precizează că se delimitează de orice e-mail trimis în numele instituţiei de învăţământ superior care utilizează alte extensii, cu excepţia celei oficiale a acesteia, “unibuc.ro”.
“Precizăm că în ultimele zile au fost transmise, către mai multe persoane fizice sau juridice, e-mail-uri de pe o adresă de e-mail falsă – admin@hotmail.com, cu titlul “Cerere de ofertă – Universitatea din Bucureşti”. Universitatea din Bucureşti a întreprins demersurile necesare pentru clarificarea situaţiei şi pentru identificarea sursei, iar cazul a ajuns în atenţia reprezentanţilor Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO)”, afirmă UB în comunicatul de presă, potrivit Agerpres.
Potrivit analizei demarate de către reprezentanţii CERT-RO şi comunicate oficial către Universitatea din Bucureşti, e-mailurile transmise “fac parte dintr-o campanie malware ce impersonează Universitatea din Bucureşti, distribuind o aplicaţie executabilă cu capabilităţi de spyware, care colectează informaţii şi credenţiale de acces”, sub pretextul solicitării de oferte de produse de la diferite persoane fizice sau juridice.
“În acest sens, specialiştii Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică recomandă persoanelor care au primit mesajul sus-menţionat, care are ca titlu Cerere de ofertă – Universitatea din Bucureşti, “să nu deschidă eventualele ataşamente şi linkuri, dar şi să utilizeze aplicaţii de tip antivirus şi alte metode de protecţie (filtrarea e-mail-urilor primite sau excluderea adreselor de e-mail suspecte, în cazul de faţă admin@hotmail.com)”, afirmă sursa citată.
Reprezentanţii CERT au oferit asigurări că adresa nu are nicio legătură cu domeniul Universităţii din Bucureşti şi nici cu domeniul hotmail.com, se mai arată în comunicat.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
Sindicatele din OMV Petrom au acuzat conducerea executivă a grupului că a decis concedieri colective…
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
This website uses cookies.
Read More