Categories: Fără categorie

Teodorovici : Actul normativ privind scoaterea Vămii din subordinea ANAF va fi adoptat în iulie

Actul normativ privind scoaterea Vămii din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi prezentat în iunie spre dezbatere publică şi adoptat în luna iulie, a afirmat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la Forumul “Managementul integrat al frontierelor în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene”.

“Astăzi doamna preşedinte Călugăreanu (Mirela Călugăreanu – n.r.), noul preşedinte al ANAF, are ca primă sarcină, una dintre multele sarcini pe care le are, şi prezentarea într-o scurtă perioadă a unui pachet de acte normative care să ducă la schimbarea structurală a Vămii. Adică scoaterea sa din ANAF, prinderea ei, să spunem, la Finanţe, sub autoritatea ministrului de Finanţe, nu subordonată, nu sub o altă formă. Adică independenţă totală, să spunem. Pentru că aşa e normal să fie, nu cum s-a făcut în 2013 de, repet, o “hahaleră”. Că aceasta a fost dorinţa, de a lua puterea şi a avea totul într-o singură mână. Nu, este o structură care să fie independentă şi să acţioneze în baza unor principii, reguli, aşa cum sunt la nivel european stabilite şi fără niciun fel de influenţă a politicului în această zonă….Cred că doamna preşedinte s-a şi uitat pe actul normativ. Şi ordonanţa şi HG-ul se vor prezenta în mod public pentru dezbatere, pentru discuţii, pentru a vedea exact modul în care această structură va fi gândită şi cred că până la finalul lunii iunie, de fapt nu cred, sigur, se va şi prezenta astfel încât în luna iulie deja să fie actul adoptat. Actul primar şi după aceea şi actul normativ secundar, adică HG-ul”, a spus Eugen Teodorovici.

El a menţionat că există “voci” atât din interior cât şi din exteriorul sistemului care nu doresc schimbarea, respectiv “ruperea de ANAF” pentru a slăbi sistemul vamal din România.

Ministrul Finanţelor a declarat că este nevoie de stabilirea unui statut al personalului din Vamă şi din zona ANAF-ului, dar şi de stabilizarea personalului, pentru că “a fost o practică a multor ani de zile de a ţine personalul fie interimar, fie numit pe o anumite perioade tocmai pentru a instabilitate sau o dependenţă de cineva sau de ceva”.

În ceea ce priveşte achiziţia de echipamente pentru Vămi, Teodorovici spune că ea trebuie considerată ca fiind aparte şi aferentă unei infrastructuri critice, dar până la final de an ar urma să fie luate echipamentele necesare pentru unele puncte de frontieră, precum Albiţa. 

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

41 de minute ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

o oră ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

2 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More