Burse/Investitii

TeraPlast aprobă dividende de 12,5 milioane de lei la subsidiara TeraSteel

TeraPlast SA, unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piață construcțiilor și cel mai mare reciclator de PVC rigid din România, aprobă dividende în valoare de 12,5 milioane de lei din partea TeraSteel, subsidiară de panouri termoizolante și structuri zincate din grup. În acest sens, în cadrul ședinței din data de 29.11.2018, Consiliul de Administrație l-a mandatat pe domnul Alexandru Stanean, Directorul General al TeraPlast Group, să voteze în favoarea acestei decizii în Adunarea Generală a TeraSteel, din decembrie 2018.

Teraplast susţine că, în baza rezultatelor financiare foarte bune, înregistrate în primele nouă luni ale anului în curs, TeraSteel va putea acorda dividende în valoare de 12,5 milioane de lei, ce vor fi împărțite acționarilor. Acționarul majoritar al TeraSteel SA este TeraPlast SA, cu o participație de 97,95%.

TeraSteel România a înregistrat în intervalul ianuarie-septembrie 2018 o creștere de 43% a cifrei de afaceri, în contextul menținerii profitabilității. Divizia Steel a Grupului TeraPlast, formată din TeraSteel Serbia, TeraSteel România și Depaco, a generat venituri de peste 350 milioane de lei în primele nouă luni din 2018, mai mult decât triplul valorii din perioada de referință a anului trecut. Totodată, EBITDA diviziei a depășit dublul valorii din perioada ianuarie-septembrie 2017, ajungând la 31,7 milioane de lei (+120%).

TeraSteel a mai acordat în 2018 dividende în valoare de 21 milioane de lei.

„Având în vedere noile prevederi legale, TeraPlast SA poate să înregistreze această suma că profit suplimentar și o va putea distribui către actionarii săi. Astfel, actionarii TeraPlast SĂ vor putea beneficia de profitul realizat de subsidiarele grupului în anul fiscal 2018, după Adunarea Generală a Acționarilor din luna aprilie 2019. Deși încă nu are o politică formală de dividende, TeraPlast oferă un dividend stabil încă din 2016”, a declarat Dorel Goia, Președinte al Consiliului de Administrație TeraPlast.

Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este cel mai mare producător de materiale pentru piață construcțiilor cu capital românesc. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Ferește & Uși și Țiglă Metalică. Grupul TeraPlast a deschis în octombrie 2017 TeraSteel Serbia, prima fabrică aflată integral în proprietatea unei firme românești, inaugurată după 1990.

Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA – este listată la Bursă de Valori București, sub simbolul TRP.

Articole recente

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

20 de minute ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

4 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

4 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

4 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

4 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More