Update articol:

Termen de tranziţie până la 1 iunie pentru utilizarea sistemului RO e-Factura pentru veniturile din drepturi de autor

ministerul finantelor publice mfp, tezaur Sursa foto: Facebook
Guvernul a aprobat introducerea unui termen de tranziţie până la 1 iunie 2026 pentru utilizarea sistemului RO e-Factura de către persoanele fizice impozabile care desfăşoară activităţi economice şi sunt identificate fiscal prin CNP, nu prin CIF, conform unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor.

Până la această dată, persoanele fizice nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura.

Persoanele fizice deja înregistrate în sistemul RO e-Factura pot solicita ieşirea temporară din registru, iar cele care nu sunt înscrise vor avea obligaţia de a se înregistra cu cel puţin 3 zile înainte de 1 iunie 2026. ANAF va actualiza procedura registrului în termen de 30 de zile.

MF menţionează că, din perspectiva TVA, legislaţia fiscală stabileşte că orice persoană care desfăşoară activităţi economice în mod independent este considerată persoană impozabilă, indiferent dacă este persoană juridică sau persoană fizică. Cesiunea drepturilor de autor este calificată drept prestare de servicii, dacă persoana fizică care realizează astfel de venituri acţionează independent, nefiind într-un raport de tip angajator-angajat.

Această definiţie este preluată din Directiva europeană privind TVA, aplicabilă în toate statele membre ale Uniunii Europene, iar România are obligaţia de a o respecta, conform Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA.

Potrivit MF, emiterea facturii nu este o obligaţie suplimentară sau arbitrară, ci o regulă de bază a sistemului TVA, aplicabilă tuturor persoanelor impozabile care prestează servicii. Factura este documentul care dovedeşte existenţa unei operaţiuni economice, permite urmărirea veniturilor realizate şi asigură monitorizarea respectării plafonului de scutire de TVA.

Această obligaţie există independent de faptul că persoana este sau nu plătitoare de TVA. Astfel, chiar dacă o persoană fizică se află sub plafonul de scutire de TVA (395.000 lei/an), emiterea facturii rămâne obligatorie, motivul fiind unul strict administrativ şi fiscal: fără facturi sau documente justificative nu poate fi urmărită depăşirea plafonului; sistemul fiscal trebuie să poată stabili momentul exact în care apare obligaţia de înregistrare în scopuri de TVA.

Astfel, factura nu înseamnă automat TVA de plată, ci este un instrument de evidenţă fiscală şi transparenţă, susţine MF.

Totodată, emiterea facturii nu conduce la dublă impozitare şi este distinctă de obligaţiile privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale, declarate prin formularul 112. Factura are rolul de document justificativ care permite evidenţa corectă a veniturilor şi monitorizarea plafonului de scutire de TVA, inclusiv în cazul veniturilor obţinute din alte ţări ale Uniunii Europene, unde se aplică regulile europene privind taxarea inversă.

Conform sursei citate, obligaţia de emitere a facturii pentru veniturile din drepturi de autor nu reprezintă o reglementare nouă, ci o regulă generală a sistemului TVA, aplicabilă tuturor persoanelor impozabile care desfăşoară activităţi economice în mod independent, inclusiv persoanelor fizice – Conform art. 319 alin. (6) lit. a) din Codul fiscal şi art. 220 alin. (1) pct. 1 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA. Astfel, nu sunt introduse obligaţii fiscale noi pentru persoanele fizice iar perioada de tranziţie privind introducerea facturilor în sistemul RO e-factura are rolul de a face aplicarea acestor reguli graduală şi predictibilă.

Tot prin prevederile adoptate vineri, Ministerul Finanţelor simplifică procesul de înregistrare fiscală a sediilor secundare cu cel puţin o persoană care realizează venituri din salarii sau venituri asimilate salariilor. Astfel, cei care au mai multe sedii secundare pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale vor putea desemna un singur sediu secundar pentru declararea şi plata obligaţiilor fiscale aferente salariilor.

Totodată, pentru sediile secundare aflate pe raza aceleiaşi unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale cu domiciliul fiscal al contribuabilului, declararea şi plata impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor datorat pentru salariaţii acestora se vor realiza prin codul fiscal al contribuabilului, fără obligaţia înregistrării fiscale a sediilor secundare.

De asemenea, proiectul prevede norme tranzitorii pentru entităţile deja înfiinţate, precum şi suspendarea aplicării sancţiunilor pentru nerespectarea termenului de 30 de zile stabilit pentru înregistrarea fiscală a sediilor secundare existente la data intrării în vigoare a noii legi.

Măsurile propuse vin în sprijinul mediului de afaceri şi a instituţiilor publice, reducând sarcina administrativă şi facilitând conformarea fiscală pentru aproximativ 400.000 de sedii secundare la nivel naţional.

Prin acest act normativ, Ministerul Finanţelor menţionează că urmăreşte creşterea gradului de conformare voluntară şi eficientizarea administrării fiscale, în beneficiul mediului de afaceri şi al autorităţilor publice.

Totodată, Guvernul a aprobat o modificare a Codului fiscal, prin abrogarea articolului 25 din Codul fiscal, introdus recent prin Legea nr. 239/2025, care, din perspectiva OCDE, putea genera riscuri de dublă impozitare şi tratamente discriminatorii.

Decizia este adoptată în contextul ultimelor etape ale procesului de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Reprezentanţii OCDE au evidenţiat oportunitatea reanalizării prevederilor art. 25.1, semnalând că anumite formulări ale acestui articol ar putea genera interpretări diferite, inclusiv din perspectiva aplicării principiilor de nediscriminare a tratamentului fiscal între persoane afiliate rezidente şi nerezidente, precum şi în ceea ce priveşte potenţialul impact asupra rezultatelor operaţionale raportate de companiile vizate de prevederea legală în cauză.

În acest context, recomandarea OCDE a susţinut luarea în considerare a suspendării temporare a aplicării prevederii în cauză, în vederea realizării unei analize detaliate, care urmează a fi desfăşurată în perioada următoare împreună cu reprezentanţii organizaţiei, cu scopul evaluării aspectelor de natură interpretativă şi al verificării alinierii cu principiile de nediscriminare, precum şi al potenţialelor implicaţii în zona preţului de piaţă, după caz.

De asemenea, Ministerul Finanţelor precizează că modificările legislative adoptate vineri clarifică totodată aplicarea reducerii de 50% a impozitului pe proprietate pentru persoanele fizice care locuiesc în localităţile din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi din Munţii Apuseni – regiuni cu constrângeri naturale şi economice majore.

Reducerea se aplică astfel: locuinţei de domiciliu, cu excepţia spaţiilor utilizate pentru activităţi economice; terenului aferent locuinţei de domiciliu; unui singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.

Prin actul normativ adoptat, se precizează explicit că plafonul general de majorare de 5% a impozitelor şi taxelor locale nu se aplică acestor localităţi. Această clarificare a fost necesară deoarece, în practică, au existat interpretări diferite la nivel local, care au dus la tratamente neunitare pentru contribuabili.

Facilităţile fiscale pentru aceste zone nu sunt eliminate şi nu sunt diminuate. Acestea sunt menţinute şi protejate printr-un cadru legal mai clar şi mai predictibil, care oferă siguranţă juridică persoanelor fizice beneficiare.

Pentru contribuabilii care au achitat deja impozitele pentru anul 2026 la un nivel mai mare decât cel legal, sumele vor fi regularizate, fie prin compensare cu alte obligaţii fiscale, fie prin restituire, conform legislaţiei în vigoare.

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a adopta hotărârile necesare în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. O parte dintre prevederi se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial.

BVB | Știri BVB
ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 S2 2025

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (30/01/2026)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) 01.01.2025 -31.12.2025

BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) 01.01.2025 -31.12.2025

BITTNET SYSTEMS- Ob. 2027 (BNET27A) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) 01.01.2025 -31.12.2025