Asigurari

Termenul de intrare în vigoare a polițelor RCA s-a dublat. Norma ASF, publicată în Monitorul Oficial. Efecte și în falimentul Euroins

Polițele RCA cumpărate de șoferii din România vor putea intra în vigoare la maximum 60 de zile după ce au fost achziționate, față de 30 de zile cum se întâmpla până astăzi, scrie studiifinanciare.ro. Măsura a fost luată de ASF prin modificarea normei 20/2017 și a intrat în vigoare astăzi, după publicarea în Monitorul Oficial.

Șoferii vor putea alege să achiziționeze o poliță RCA care intrî în vigoare abia la două luni după ce a fost cumpărată. În condițiile în care presiunile pe prețuri sunt mai degrabă de creștere, măsura este una utilă pentru șoferi, care vor putea cumpăra din timp o asigurare la o primă mai mică. Există efecte directe inclusiv asupra clienților Euroins, societatea aflată în faliment care mai are încă în portofoliu circa 1,8 milioane de polițe RCA.

Coroborată cu propunerea înaintată de ASF către Ministerul Finanțelor în sensul prelungirii valabilității polițelor Euroins cu trei luni, până pe 8 decembrie, măsura dublării termenului de intrare în vigoare este cu atât mai importantă.

Practic, șoferii ale căror polițe încheiate la Euroins expiră automat pe 8 decembrie (în situația foarte probabilă în care Guvernul va adopta proiectul de OUG gândit de ASF) vor avea posibilitatea de a își cumpăra o asigurare nouă cu două luni înainte, evitând astfel momentul în care pe piață cererea va începe să crească masiv (având în vedere că tot mai multe polițe Euroins vor expira) trăgând cel mai probabil după ea și primele de asigurare.

“Proiectul are in vedere modificarea prevederilor art. 13 alin. (12) din Norma nr. 20/20171 prin care este reglementata perioada in care contractul RCA poate intra in valabilitate de la momentul incheierii acestuia. (…) Prin propunerea de modificare se are in vedere prelungirea cu 30 de zile a termenului prevazut in prezent de prevederile art. 13 alin. (12), astfel incat termenul maxim pentru intrarea in vigoare a contractelor RCA sa fie majorat pana la 60 de zile de la incheierea contractului”, se precizează în Nota de prezentare a proiectului ASF devenit între timp literă de lege.

View Comments

Articole recente

NATO este de facto în război cu Rusia, declară Kremlinul

Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…

6 minute ago

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

2 ore ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

2 ore ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

2 ore ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More