Categories: Fără categorie

Termoenergetica: Facturi diminuate în Sectoarele 2 şi 3 unde apa caldă a fost furnizată sub parametrii normali

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă că va acorda diminuări la factura lunii iulie în zonele din Sectoarele 2 şi 3 care au fost afectate de furnizarea apei calde de consum sub parametrii normali.

Diminuările vor fi cuprinse între 16 şi 24 de procente şi vor fi calculate în funcţie de perioada şi orele de nefuncţionare, pentru toate zonele afectate, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit Termoenergetica, în prezent, a fost reluată furnizarea apei calde la parametrii normali.

Sectoarele 2 şi 3 au devenit o zonă deficitară din punct de vedere al termoficării după dispariţia CET Titan, aparţinând Ministerului Economiei, în anul 2012, aminteşte compania.

Pe toată perioada efectuării reviziei la CET Sud, aparţinând ELCEN, alimentarea cu apă caldă a acestor sectoare se face din CET Progresu, se precizează în comunicat.

În cazul în care există situaţii punctuale unde apa caldă se furnizează deficitar, acest lucru este cauzat de realizarea unor lucrări de reparaţii la conducte sau a celor pentru remedierea avariilor apărute în sistem, mai arată sursa citată. 

Articole recente

Secretarul Trezoreriei SUA avertizează asupra unor rambursări masive către companii, dacă Curtea Supremă anulează tarifele lui Trump

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că este ”încrezător” că planul tarifar al preşedintelui…

2 ore ago

Bolojan: Încetinirea economică – o realitate până în vara anului viitor; nu cred că inflaţia va ajunge de două cifre

Componenta de încetinire economică este o realitate cel puţin până în vara anului viitor, a…

2 ore ago

Bolojan: Că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile,…

2 ore ago

Bolojan: Discuţia la Cotroceni a fost de reducere cu 10% a angajaţilor în administraţia locală

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în privinţa reformei în administraţia publică locală că, din…

2 ore ago

Kelemen Hunor susţine că deficitul bugetar nu poate fi redus sub 8% în acest an

Deficitul bugetar nu poate fi mai mic de 8% în acest an, perioada de reducere…

2 ore ago

Bolojan: Sunt foarte rezervat să împrăştii banii pe care nu îi am

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în legătură cu proiectele PSD de eliminare a CASS…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More