International

Terorismul şi extremismul violent continuă să se dezvolte, este necesară contracararea cauzelor profunde, declară Guterres

“Terorismul şi extremismul violent” continuă să se “dezvolte”, în pofida eforturilor de a le contracara, a declarat luni secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), îndemnând la lupta împotriva “cauzelor profunde” ale acestor fenomene, cauze precum sărăcia şi încălcarea drepturilor omului, informează AFP, potrivit Agerpres.

“În pofida unor progrese nete pe care le-am înregistrat de-a lungul anilor, terorismul şi extremismul violent continuă să se înrădăcineze şi să se dezvolte”, a declarat Antonio Guterres în timpul unei conferinţe asupra subiectului, îndemnând să se facă “front comun în faţa acestei ameninţări mondiale”.

“Grupuri afiliate Al-Qaida şi Daesh (Statul Islamic, SI) în Africa se extind rapid în regiuni precum Sahel şi se îndreaptă spre sud, în direcţia golfului Guineei”, a precizat Guterres, evocând de asemenea “moştenirea brutală” a SI în Siria şi în Irak.

“Într-un anumit număr de ţări, mişcările neonaziste şi cele care promovează supremaţia albilor devin repede principalele ameninţări pentru securitatea internă”, a atenţionat de asemenea secretarul general al ONU.

Subliniind că terorismul se alimentează din crizele multiple pe care le traversează lumea – crize alimentare şi energetice, “flacăra infernală” a schimbărilor climatice, propagarea urii online -, Guterres a îndemnat la “prevenţie”, “abordarea cea mai eficientă pentru a stăvili această ameninţare”.

Însă “munca de prevenţie nu se rezumă la dejucarea de atentate sau de comploturi”, a insistat el în faţa reprezentanţilor agenţiilor de luptă împotriva terorismului din statele membre ale ONU, reuniţi marţi la New York.

“Ea constă în a remedia cauzele profunde ce pot duce la terorism, printre care sărăcia, discriminarea, deziluzia, carenţele în materie de infrastructuri şi de instituţii şi încălcarea flagrantă a drepturilor omului”.

De asemenea, el a insistat ca lupta împotriva terorismului să se înscrie în linia de respect faţă de drepturile omului. Inclusiv în materie de repatriere a jihadiştilor străini şi familiilor lor, aflaţi încă în detenţie în lagăre, după înfrângerea SI.

“Reiterez apelul meu către toate statele membre pentru ca ele să ajute la accelerarea repatrierii, care este o prioritate urgentă”, a declarat Guterres. “Este vorba de o chestiune de decenţă umană şi de compasiune, şi de asemenea de o miză de securitate. Trebuie să evităm ca moştenirea bătăliilor de ieri să genereze conflictele de mâine”, a subliniat el.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

41 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

47 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

50 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More