International

Thailanda: Cel puţin zece morţi şi peste o sută de răniţi într-o explozie la un depozit de artificii

Cel puţin zece persoane au murit şi peste o sută au fost rănite într-o explozie la un depozit de artificii din sudul Thailandei, al cărui proprietar acuzat de neglijenţă a fost convocat la poliţie, informează AFP, potrivit Agerpres.

Explozia, care a avut loc sâmbătă după-amiază în oraşul Sungai Kolok, ar fi fost cauzată de lucrări de sudură într-o clădire în care se depozitau ilegal artificii.

“Am identificat 10 persoane (decedate) şi am găsit părţi din două cadavre pe care nu le putem identifica încă”, a declarat duminică guvernatorul provinciei Narathiwat, Sanan Pongaksorn, într-o conferinţă de presă.

“Trimitem medici legişti să facă teste ADN, dar primele rapoarte indică faptul ele că sunt distincte”, a adăugat el.

Poliţia care investighează cauza exploziei consideră că depozitarea artificiilor nu ara fost permisă.

Comandantul poliţiei din Narathiwat, generalul-maior Chalermporn Khamkhiew, a declarat că au fost livrate petarde cu puţin timp înainte de explozie.

“Investigăm dacă aceste petarde au fost transportate legal sau ilegal”, a adăugat el.

“În acest moment, nu putem găsi nicio licenţă de deţinere sau de vânzare de petarde. Presupunem că fabrica nu are una”, a continuat el.

Potrivit acestuia, explozia a aproximativ o tonă de praf de puşcă a produs două cratere de doi metri adâncime şi şase metri lăţime.

“L-am convocat pe proprietarul fabricii, acuzat de neglijenţa care s-a aflat la originea accidentului”, a declarat colonelul Suthawet Thareethai, şeful poliţiei din districtul Muno.

Exploziile în atelierele de producţie de petarde şi de alte produse pirotehnice nu sunt neobişnuite în Thailanda. Tragedia de sâmbătă vine la cinci zile după explozia dintr-o fabrică de artificii, care a rănit 11 persoane, în nordul oraşului Chiang Mai.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

3 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

4 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

4 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More