International

Theodor Paleologu: Din fericire pentru Biden, ridicolul nu ucide. În schimb, talibanii omoară cu sînge rece; Europa se va pomeni cu un val de refugiați

Consecințele imprudențelor și inconsecvențelor americanilor în Afganistan se vor ridica la costuri mult mai ridicate, în primul rînd, pentru bieții afgani, iar în al doilea rînd pentru Europa, care iarăși se va pomeni cu un val de refugiați, scrie Theodor Paleologu, fost diplomat și om politic român.

Acesta a explicat:

“Încă din 2001 am fost sceptic față de formule precum “war on terror” și “nation-building”. Istoria dezastrului din Afganistan a început încă de atunci. Succesul militar fusese fulgerător. Și apoi? Incontestabila superioritate tehnologică nu ține loc de phronesis, prudentia, înțelepciune practică, inteligență politică.

Talibanii s-au retras, dar au supraviețuit, nu în ultimul rînd cu ajutorul Pakistanului. Iar americanii au fost prinși în angrenajul unui proces numit eufemistic și naiv “nation-building”, de parcă așa ceva este cu putință. Nu sînt expert în chestiuni afgane, așa că nu-mi voi da cu părerea dacă ar fi făcut mai bine să restaureze monarhia la începutul anilor 90 sau dacă era mai bine să susțină o formulă sau alta după 2001.

Cert este că atît intervenția lui Bush, cît și retragerea inițiată de Obama, negociată de Trump și încheiată de Biden au dus la catastrofa pe care o vedem acum. Ar fi putut Trump să gestioneze mai bine aplicarea acordului pe care l-a încheiat la Doha în 2020? E posibil, chiar probabil, dar nu sigur. Dacă citiți cu atenție declarațiile lui Biden din 8 iulie despre situația din Afganistan, veți observa că habar nu avea care era situația reală. E vina lui? E vina serviciilor de informații? N-aș ști să spun.
Dar constat și eu cît de ridicole sînt acele declarații din perspectiva tragicelor evenimente din ultimele zile. De exemplu: “ipoteza că talibanii vor ocupa întreaga țară este extrem de improbabilă”; “în nici un caz nu veți vedea oameni evacuați cu helicopterul de pe acoperișul ambasadei”. Din fericire pentru Biden, ridicolul nu ucide. În schimb, talibanii omoară cu sînge rece.

Costurile implicării americane în Afganistan au fost colosale. Nu pun o clipă la îndoială naivitatea cu care au crezut în faimosul lor “nation-building”. Dar consecințele imprudențelor și inconsecvențelor lor se vor ridica la costuri mult mai ridicate. În primul rînd, pentru bieții afgani. În al doilea rînd, pentru Europa care iarăși se va pomeni cu un val de refugiați”.

Articole recente

Catrina (DNSC): Zona de educaţie în securitate cibernetică este extrem de importantă pe mai multe paliere

Zona de educaţie şi cunoştinţe cyber este extrem de importantă pe mai multe paliere, pentru…

21 de minute ago

EVERGENT Investments propune un dividend brut de 0,09 lei/acțiune, cu un randament de 7,1%

Consiliul de administrație propune un dividend brut de 0,09 lei/acțiune, cu un randament de 7,1%.…

27 de minute ago

Virgil Popescu: Transgaz a scos la licitaţie contractul pentru construcţia conductei de transport gaze Prunişor-Orşova-Băile Herculane-Jupa

Transgaz a scos la licitaţie contractul pentru construcţia conductei de transport a gazelor naturale pe…

50 de minute ago

Ikea, aproape de vânzarea fabricii din Rusia

Compania rusească Invest Plus a anunţat luni că a finalizat acordul de cumpărare al celui…

59 de minute ago

Avantajele și dezavantajele portofoliilor individuale de investiții administrate discreționar

Portofoliul individual administrat discrețioanr reprezintă o formă de administrare a investițiilor în care deciziile de…

o oră ago

România va ajunge la 34% surse de energie regenerabilă după o analiză a Planului în domeniul energiei (secretar de stat)

România şi-a asumat ca surse de energie regenerabilă o cotă de aproximativ 30,7% pentru 2030…

o oră ago