Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFoto Twitter
Premierul britanic, Theresa May, va supune, astăzi, deputaţilor din parlamentul de la Londra o moţiune propunând organizarea până la 20 martie a unui nou vot asupra acordului de divorţ pe care ea l-a încheiat cu Uniunea Europeană, a anunţat miercuri seară guvernul britanic, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Acest acord, încheiat la sfârşitul lui noiembrie, a fost respins deja de două ori de deputaţii britanici. Dacă va fi adoptat de această dată, Theresa May le va cere liderilor europeni o scurtă amânare a Brexit-ului, până la 30 iunie. Dacă va fi refuzat din nou, amânarea s-ar extinde dincolo de 30 iunie şi va trebui ca ţara să organizeze alegeri europene în mai, a precizat executivul de la Londra.
Parlamentul britanic a adoptat miercuri o propunere pentru premierul britanic, Theresa May, de a exclude complet un Brexit “fără acord”, ceea ce primul-ministru afirmase că este imposibil de făcut. 321 de parlamentari au votat pentru, iar 278 împotriva amendării unei moţiuni a guvernului privind retragerea din UE fără acord. Anterior, parlamentul introdusese un amendament care înăsprise moţiunea originală a guvernului.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More