Tehnologie

TikTok îşi relansează bătălia de comunicare împotriva preşedintelui Donald Trump

Reţeaua de socializare TikTok, pe care administraţia Donald Trump o acuză de spionaj, şi-a intensificat luni campania de comunicare prin intermediul unui nou site şi a unui cont Twitter dedicat combaterii “zvonurilor” la adresa sa, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Având în vedere zvonurile şi dezinformarea despre TikTok care proliferează la Washington şi în mass-media, dorim să restabilim adevărul”, a anunţat compania pe site-ul său, sub sloganul “ultimul colţ însorit de pe internet”.

Preşedintele american Donald Trump acuză platforma de luni de zile că fură date ale utilizatorii americani în beneficiul regimului de la Beijing, fără a aduce dovezi.

Liderul de la Casa Albă a semnat două ordine executive menite să forţeze ByteDance, proprietarul chinez al TikTok, să vândă rapid operaţiunile americane ale reţelei, în caz contrar aplicaţia urmând să fie blocată.

“TikTok nu este disponibil în China. Datele utilizatorilor din SUA sunt stocate în Virginia cu o copie de rezervă în Singapore”, a spus compania.”TikTok nu a furnizat niciodată date americane guvernului chinez şi nu o va face dacă i se va cere”.

Într-un context de puternice tensiuni comerciale şi politice în relaţia cu China, preşedintele Donald Trump a adoptat deja măsuri radicale în urmă cu zece zile împotriva TikTok prin interzicerea timp de 45 de zile a oricărei tranzacţii cu un partener american.

Vineri, preşedintele SUA a semnat un al doilea ordin executiv pentru a forţa ByteDance să vândă operaţiunile americane ale TikTok în termen de 90 de zile.

“De aproape un an, am încercat să discutăm cu guvernul SUA pentru a găsi o soluţie”, a reacţionat TikTok. “Dar ne-am găsit în faţa unei administraţii care nu acordă nicio importanţă faptelor, nu respectă procedurile legale şi încearcă să se amestece în negocierile dintre companii private”.

France Presse aminteşte că Microsoft este în negocieri avansate pentru a cumpăra aplicaţia.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

11 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

12 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

13 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More