Burse/Investitii

Titlurile de stat și acțiunile, vedetele în „ringul bursier”

Valoarea tranzacțiilor cu titluri de stat a atins, în intervalul ianuarie-septembrie 2022, valoarea de 2,73 miliarde lei, în creștere cu 62% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit studiifinanciare.ro.

În același timp, acțiunile rămân clasa dominantă de active financiare, cu o pondere de 58% din totalul valorii tranzacționate la BVB până la 30 septembrie 2022, se arată în Raportul privind evoluției pieței de capital în primele nouă luni ale anului 2022, publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) AICI.

Documentul elaborat de ASF relevă faptul că evoluțiile piețelor financiare internaționale rămân influențate de gradul ridicat de incertitudine ce caracterizează contextul geopolitic și macroeconomic actual, ca urmare a războiului din Ucraina, a creșterii ratelor inflației, dar și a situației din China (criza imobiliară și protestele masive din marile orașe pe fondul politicii „zero Covid”).

Pe plan local, indicii bursei românești au înregistrat evoluții negative în trimestrul III al anului 2022 comparativ cu finalul anului 2021. Indicele de referință BET (care include evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB) a avut o scădere de 18,54% la 30 septembrie 2022, comparativ cu finalul anului 2021.

Valoarea totală tranzacționată pe piața reglementată și SMT a atins nivelul de circa 18 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2022, în creștere cu 29% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021.

Numărul de tranzacții derulate la BVB a crescut cu 23% în primele nouă luni din anul 2022, comparativ cu perioada similară din anul precedent. Aproximativ 96% din valoarea totală a tranzacțiilor a avut loc pe piața reglementată a BVB, restul fiind derulate pe SMT.

La finalul trimestrului III al anului 2022, capitalizarea bursieră de pe piața reglementată a atins nivelul de 171,32 miliarde lei, în scădere cu aproximativ 21% comparativ cu 30 septembrie 2021. Față de finalul anului 2021, capitalizarea bursieră BVB (doar acțiuni) a înregistrat o scădere considerabilă, de 25%, pe fondul contextului geopolitic și macroeconomic deteriorat.

Articole recente

Rezerva Federală aprobă o reducere cu un sfert de punct procentual a ratei dobânzii și prevede încă două scăderi în acest an

Rezerva Federală a aprobat miercuri o reducere  mult așteptată a ratei dobânzii și a semnalat…

6 ore ago

Solar Open Day – Energie solară, dublu impact pentru comunități

Solar Open Day a adus publicul mai aproape de un nou parc fotovoltaic. Pe 17…

8 ore ago

Alexandru Nazare: România are toate ingredientele să depăşească contextul fiscal-bugetar actual până la sfârşitul lui 2026

România are toate ingredientele pentru a depăşi, până la sfârşitul anului 2026, contextul fiscal-bugetar pe…

8 ore ago

Fidelis VIII: Investiții de peste 2,15 miliarde de lei

Ediția FIDELIS desfãșuratã în perioada 5 – 12 septembrie 2025 a atras un numãr semnificativ…

8 ore ago

Radu Hanga: Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori

Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori, de peste cinci…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More