Macroeconomie

Titlurile de stat Tezaur emise în luna aprilie au maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi de până la 5,8%

Ministerul Finanţelor a anunţat vineri că dă startul unei noi sesiuni de cumpărare a titlurilor de stat Tezaur, începând de luni, 4 aprilie, acestea având valoare nominală de 1 leu, fiind în formă dematerializată, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 4,8% şi 5,8%.

“Le mulţumesc celor aproape 48.000 de români care au avut încredere în titlurile de stat Tezaur şi au investit peste 2 miliarde de lei, în primele două emisiuni din acest an. Suma reprezintă un record de la lansarea Programului. Aceasta confirmă aprecierea investitorilor, care beneficiază atât de instrumentele disponibile prin acest mecanism, cât şi de avantajele pe care le oferă persoanelor fizice. Am încredere că se va confirma şi în viitor succesul acestui instrument de economisire accesibil, cu dobânzi avantajoase neimpozabile şi fără costuri ascunse”, a precizat dl Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în intervalul 4 – 26 aprilie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online. În perioada 4 – 27 aprilie 2022 acestea pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului, între 4 şi 26 aprilie 2022 în mediul urban şi 4 – 21 aprilie 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secţiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

5 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

5 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

6 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

6 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

6 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More