Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzToate baricadele din nordul Kosovo au fost îndepărtate, iar punctele de trecere către Serbia Jarinje şi Brnjak au fost deschise, informează vineri Reuters şi Tanjug, potrivit Agerpres.
Anunţul vine după aproape trei săptămâni de proteste ale etnicilor sârbi din nordul Kosovo care au creat îngrijorare pe plan internaţional.
Manifestanţi sârbi au ridicat baricade de-a lungul drumurilor către punctele de trecere a frontierei Brnjak şi Jarinje din nordul Kosovo şi au blocat de asemenea drumurile în alte zone din nordul Kosovo cu majoritate sârbă, pentru a protesta împotriva arestării unui fost ofiţer de poliţie sârb din cadrul poliţiei kosovare despre care autorităţile de la Pristina spun că a atacat oficiali ai comisiei electorale. Un tribunal din Pristina l-a eliberat miercuri pe acesta, sub arest la domiciliu.
Joi, poliţia din Kosovo a anunţat că a fost redeschis punctul de trecere de la Merdare, cel mai important pentru transportul de mărfuri, după desfiinţarea baricadelor de partea sârbă a graniţei. Tot joi, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a ridicat starea de alertă maximă pe care o ordonase în urmă cu două zile pentru armata sârbă şi pentru forţele de poliţie sârbe.
Miercuri, SUA şi UE au îndemnat la o “detensionare fără condiţii” a situaţiei din nordul Kosovo, într-un comunicat comun care invită cele două părţi “să se abţină de la orice provocare, ameninţări sau intimidări”.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
Sindicatele din OMV Petrom au acuzat conducerea executivă a grupului că a decis concedieri colective…
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
This website uses cookies.
Read More