Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzOlaf Scholz / Sursa foto: facebook.com/olafscholz
G20 a făcut progrese semnificative în reformarea fiscalităţii, fiecare stat membru al organizaţiei sprijinind acordul care prevede un impozit minim de 15% aplicabil societăţilor în fiecare ţară unde operează, obiectivul fiind de a taxa multinaţionalele acolo unde realizează profitul şi nu doar unde sunt înregistrate, a anunţat sâmbătă ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Italia, care deţine preşedinţia G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente), găzduieşte în Veneţia, în perioada 9-10 iulie, reuniunea miniştrilor Finanţelor şi ai guvernatorilor băncilor centrale din G20.
Conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), care a condus negocierile, stabilirea unui impozit minim de 15% ar genera venituri suplimentare anuale de 150 miliarde de euro (175 miliarde de dolari).
“Astăzi, vedem că toate ţările care au venit împreună aici sprijină acest proces internaţional de a găsi un mod pentru realizarea unei impozitări minime”, le-a spus jurnaliştilor oficialul german la reuniunea de la Veneţia.
Întrebat de planurile privind taxa digitală la nivelul UE, Scholz a declarat că este necesară o soluţie globală.
Comisia Europeană va propune în următoarele săptămâni o taxă digitală pentru a finanţa redresarea în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), care se va aplica la sute de companii, majoritatea europene, a anunţat luna aceasta Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.
Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…
Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…
Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…
Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…
Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…
This website uses cookies.
Read More