Multe state NATO şi-au mărit substanţial cheltuielile militare în ultimii ani, după invazia din 2022 a Rusiei din Ucraina şi cererile preşedintelui SUA Donald Trump către aliaţii europeni de a investi mai mult în propria apărare.
Estimările Alianţei de joi au arătat că anul trecut peste zece state membre NATO din 32 nu au reuşit să îndeplinească obiectivul de a aloca 2% din PIB pentru cheltuieli pentru apărare, care a fost convenit în 2014.
Datele pentru 2025 arată că toţi aliaţii vor îndeplini această ţintă, şapte dintre ei fiind la nivelul minim de 2%, iar mai mulţi vor depăşi cu puţin această limită.
Polonia este statul NATO care cheltuieşte cel mai mult pentru apărare ca procent din economie – 4,48%, urmată de Lituania (4%) şi Letonia (3,73%), potrivit acestor date.
Tot potrivit aceloraşi date, România ar urma să cheltuiască 2,28% din PIB pentru anul 2025.
Aceştia sunt singurii membri ai Alianţei care depăşesc noua ţintă de cheltuieli de 3,5% din PIB convenită de liderii NATO la summitul de la Haga din iunie.
Liderii statelor aliate au convenit să atingă acest obiectiv până în 2035, în cadrul unei ţinte mai ample de a ajunge la investiţii de 5% din PIB pentru apărare şi alte proiecte legate de securitate, incluzând investiţii în securitatea cibernetică şi în modernizarea drumurilor şi porturilor pentru a suporta echipament militar greu.
Vorbind la deschiderea unei noi fabrici de muniţie din Germania miercuri, secretarul general al NATO a elogiat creşterea cheltuielilor de apărare de către aliaţi, dar a subliniat că este important ca banii suplimentari să fie îndreptaţi spre capabilităţi militare.
“Numai banii nu furnizează securitate”, a declarat el la deschiderea fabricii din oraşul Unterlüss a firmei Rheinmetall. “Descurajarea nu vine din 5%. Descurajarea vine din capabilitatea de a lupta cu potenţiali duşmani”, a adăugat Mark Rutte.
Ţările cu cele mai mari întârzieri în atingerea ţintei de cheltuieli de 2% din PIB – Belgia, Canada, Spania şi Italia – au avut nevoie de mai mult de zece ani în atingerea obiectivului stabilit în 2014, potrivit AFP.
Numai pentru anul 2025, NATO se aşteaptă la cheltuieli militare ale aliaţilor de peste 1.500 miliarde de dolari (1.290 miliarde de euro).