Resurse naturale

Tobescu (Prolemn): Activităţile economice bazate pe resursa de lemn contribuie cu 4,5% la PIB-ul României

Activităţile economice bazate pe resursa de lemn contribuie, în prezent, cu 4,5% la Produsul Intern Brut (PIB) al României, iar contribuţia directă, indirectă şi indusă a acestui sector este de 3 miliarde de euro, anual, conform datelor prezentate, joi, într-o conferinţă de specialitate, de către preşedintele Asociaţiei Industriei Lemnului – Prolemn, Cătălin Tobescu.

“Activităţile economice bazate pe resursa de lemn contribuie în prezent cu 4,5% la PIB, sau 9,86 miliarde de euro, anual, şi susţin peste 330.000 de locuri de muncă direct, indirect şi indus. Totodată, impactul sectorului pădure-lemn în combaterea schimbărilor climatice este anual echivalentul a peste 50 de tone CO2 reţinute sau evitate a fi emise prin efectele de substituţie. Contribuţia directă, indirectă şi indusă la bugetul de stat este de 3 miliarde de euro, anual. Potrivit studiului PwC, România recoltează un volum comercial de 33% din creşterea totală anuală a pădurii, în timp ce media europeană se situează în jur de 63%, iar primele trei ţări recoltează peste sau aproape de 100%. Stocul de masă lemnoasă pe picior este de 2,3 miliarde metri cubi, iar suprafaţa pădurilor este în creştere. Fiecare metru cub de lemn prelucrat aduce aproximativ 750 de euro în cifra de afaceri a operatorilor economici din sector, dintre care aproximativ 250 de euro ajung venituri la bugetul de stat”, a subliniat Tobescu.

În ceea ce priveşte licitaţiile organizate de Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, preţurile de adjudecare a lemnului pe picior au crescut semnificativ în acest an.

“Rezultatele licitaţiilor principale organizate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au consemnat o creştere a preţurilor de adjudecare a lemnului pe picior, pentru producţia anului 2023, la 410 lei/mc, faţă de un preţ mediu de 268 lei/mc pentru producţia anului 2022 şi 147 lei/mc pentru producţia anului 2021. Preţurile lemnului industrial în România se menţin la niveluri mult peste nivelul pieţelor europene, afectând competitivitatea industriei lemnului din România. Astfel, buşteanul de gater de fag în Franţa, sortat şi livrat în fabrică, de calitate foarte bună, are un preţ de 80 – 85 de euro/mc, practic acelaşi preţ cu masa lemnoasă achiziţionată pe picior în România, volum brut, neexploatat şi nesortat. Buşteanul de gater de fag sortat, în România, are preţuri de peste 120 de euro/mc”, a transmis şeful Prolemn.

Acesta a adăugat că, în tot acest timp, industria lemnului din România activează într-un mediu neprietenos, “în primul rând prin riscul de contaminare a lanţurilor de aprovizionare cu lemn fără provenienţă legală”.

Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn a organizat, joi, conferinţa cu tema “Lemnul genial: potenţial verde pentru o industrie a viitorului”, eveniment în cadrul căruia Adunarea Generală a organizaţiei a adoptat documente de poziţie, pornind de la agenda legislativă de modificare a Codului Silvic şi de implementare a Regulamentului european “Deforestation Free”, potrivit Agerpres.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

34 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

37 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

51 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

54 de minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

60 de minute ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More