Update articol:

TotalEnergies a intrat ca prim partener într-un proiect gigant de GNL în Qatar

https://pixabay.com https://pixabay.com

TotalEnergies a reuşit să intre ca prim partener într-un proiect gigant de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, proiect care se află în faza de construcţie şi al cărui obiectiv este creşterea capacităţii de export a ţării de la 77 la 110 milioane tone pe an, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Grupul energetic francez a explicat duminică, într-un comunicat, că în procesul de licitaţie care s-a derulat i-a fost atribuit un procent de 25% într-o societate mixtă, în care pachetul de 75% va fi deţinut de compania de stat Qatar Energy.

Această companie mixtă va deţine 25% din proiectul North Field East (NFE), în cadrul căruia estimează să producă 32 de milioane de tone anual de GNL.

Directorul general executiv al TotalEnergies, Patrick Pouyanne, consideră că a fost “o nouă zi istorică” pentru compania sa în Qatar, unde are activitate de peste 80 de ani şi unde a fost prezentă la naşterea afacerii GNL.

“Suntem foarte mândri – a spus el – că TotalEnergies a fost aleasă din nou de Qatar, de data aceasta ca prim partener în noua fază de expansiune a GNL”.

Ministrul qatarez al Energiei şi CEO al Qatar Energy a semnalat, la rândul său, că proiectul NFE va permite nu numai “garantarea utilizării optime a resurselor naturale ” ale ţării, dar şi “va aproviziona lumea cu energia mai curată şi mai fiabilă de care are nevoie”.

BVB | Știri BVB
HIDROELECTRICA TURBO LONG 0.10/90/95 (EBH2OTL2) (16/01/2026)

Notificare Erste Group Bank AG - EBH2OTL2 este sold-out

CONPET SA (COTE) (16/01/2026)

Tranzactii - art. 19 Regulamentul (UE) nr. 596/2014

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (16/01/2026)

Teleconferinta Investitori si Analisti - Rezultatele preliminare 2025

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (16/01/2026)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni ELMA