Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzToţi angajaţii publicaţiei The Washington Post, deţinute de miliardarul Jeff Bezos, trebuie să prezinte dovada vaccinării complete anti-Covid până la jumătatea lunii septembrie, aceasta fiind o condiţie de angajare, excepţie făcând cei cu probleme medicale şi de natură religioasă, a anunţat marţi publisherul Fred Ryan într-un memoriu trimis echipei, potrivit news.ro.
Noua politică de vaccinare a ziarului a apărut pe fondul creşterii importante a cazurilor de Covid-19 în SUA, atribuită variantei Delta a coronavirusului, foarte contagioasă.
Companiile americane stabilesc în prezent când şi cum vor redeschide birourile.
Ziarul lui Bezos plănuieşte să redeschidă birourile pentru toţi angajaţii, din 13 septembrie, timp de trei zile pe săptămână, iar angajaţii trebuie să prezinte până atunci dovada vaccinării.
Invitaţilor şi furnizorilor care intră în birourile The Washington Post le va fi cerut de asemenea să prezinte dovada vaccinării.
„Chiar dacă cei mai mulţi dintre angajaţii Post au deja dovada vaccinării, nu iau această decizie cu uşurinţă”, a spus Ryan în memoriu, citează Reuters. „Totuşi, luând în considerare problemele serioase de sănătate şi îngrijorările reale privind siguranţa ale multor angajaţi Post, cred că planul este cel corect”, a adăugat el.
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…
Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…
Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…
Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…
Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…
Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…
This website uses cookies.
Read More