Gambling

Toți funcționarii publici din cadrul ONJN sunt supuși în mod obligatoriu unei testări psihologice periodice, o dată la 2 ani (proiect)

Toți funcționarii publici din cadrul ONJN sunt supuși în mod obligatoriu unei testari psihologice periodice, o data la 2 ani, potrivit unui proiect al Ministerului Finanţelor.

De asemenea, candidaţii la concursurile pentru ocuparea funcțiilor publice din ONJN trebuie să prezinte un aviz de evaluare psihologică complexă şi altul privind nivelul de integritate.

Proiectul precizează: “La dosarul pentru concurs, candidații înscriși pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere și de execuție, generale și specifice, din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, au obligația de a depune doua avize eliberate de instituții specializate sau persoane autorizate în condițiile legii, din care să rezulte că sunt apți din punct de vedere psihologic și comportamental pentru exercitarea functiei publice, respectiv:
a) Aviz privind evaluarea psihologică complexă;
b) Aviz privind nivelul de integritate.

Toți funcționarii publici din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc sunt
supuși în mod obligatoriu unei testari psihologice periodice, o data la 2 ani, începand:

a) de la data angajării, pentru persoanele numite ulterior intrării în vigoare a prezentei legi;
b) de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru persoanele care ocupă funcții
publice la această dată.
(3) În situația în care există date și indicii privind abateri de la integritate ale
personalului care ocupă funcțiile publice de conducere din cadrul Oficiului Național
pentru Jocuri de Noroc, respectiv ale personalului care ocupă funcții generale de
execuție din cadrul structurilor de control, la solicitarea conducerii Oficiului,
personalul poate face obiectul testării integrității, inclusiv pentru detecția
comportamentului disimulat realizată prin utilizarea tehnicii poligraf.

În situația în care testarea funcționarul public indică un comportament disimulat se
declanșează cercetarea disciplinară conform Codului Administrativ.”

Testarea psihologică se efectuează de către instituții specializate sau persoane
autorizate în condițiile legii.
Costurile aferente testării psihologice prevăzute la alin. (2) și (3) sunt suportate de
instituție.

Testarea psihologică se desfășoară în condițiile prevăzute de anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, cu modificările și completările ulterioare și constă în două tipuri de evaluări:
a) evaluarea psihologică complexă – care are în vedere analiza nivelului cognitiv,
maturitatea socioafectivă/stabilitatea emoțională, conștiinciozitatea și rezistența la
stres;
b) evaluarea psihologică a integrității – care urmărește identificarea tendințelor
comportamentale ce pot afecta integritatea profesională.

Evaluarea psihologică se finalizează prin emiterea a două avize distincte: unul
aferent evaluării psihologice complexe și unul privind nivelul de integritate al persoanei evaluate.
Avizele menționate  sunt utilizate în scopul evaluării compatibilității
persoanei cu funcție publică, fiind opozabile atât candidatului sau funcționarului
evaluat, cât și instituției.”

Articole recente

Crinel Nicu Grosu numit şef al Corpului de Control al premierului / Cine este Crinel Nicu Grosu

Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a numit, vineri, în funcţia de şef al Corpului de Control al…

18 secunde ago

Italia, un magnet pentru super-bogaţi: regimul fiscal relaxat atrage un val de milionari

Italia se distinge în Europa prin politica sa prietenoasă faţă de cei foarte bogaţi, atrăgând…

8 minute ago

Trump va găzdui summitul G20 la una din proprietăţile sale americane în 2026

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că summitul liderilor G20 din 2026 va avea…

13 minute ago

Maduro consideră că un diferend cu Washingtonul “nu justifică” un conflict militar

Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a afirmat vineri că "niciunul dintre diferendele" dintre Venezuela şi Statele…

17 minute ago

SUA: Trump a semnat ordinul pentru a redenumi Departamentul Apărării în Departamentul de Război

Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv pentru a redenumi Departamentul Apărării…

21 de minute ago

This website uses cookies.

Read More