Categories: Fără categorie

Toyota nu a depăşit Volkswagen în 2019

Grupul auto german Volkswagen şi-a păstrat titlul de cel mai mare constructor auto mondial în 2019, după ce rivalul japonez Toyota a informat că a vândut mai puţine vehicule anul trecut decât Volkswagen, transmite AP, potrivit Agerpres.

Toyota Motor Corp. a anunţat joi că în 2019 a vândut un număr de 10,74 milioane vehicule la nivel mondial, ceea ce plasează constructorul japonez în urma Volkswagen AG, care a vândut un număr record de 10,97 milioane vehicule. Conform acestor cifre, 2019 este al doilea an consecutiv în care Volkswagen a vândut mai multe vehicule decât Toyota.

Constructorul auto japonez, care pe lângă vehiculele marca Toyota produce şi sedanul Camry, automobilele hybrid Prius şi modelele de lux Lexus, a precizat că în 2019 vânzările sale globale de vehicule au înregistrat o creştere de 1,4% comparativ cu 2018, acesta fiind al patrulea an consecutiv de creştere.

Atât Toyota cât şi Volkswagen spun că prioritatea lor nu este poziţia de lider mondial ci se concentrează pe livrarea de produse şi rezultate. Însă aceste vânzări solide sunt un indicator al succesului constructorilor auto într-o industrie globalizată şi intens competitivă.

Grupul auto american General Motors Co. a deţinut titlul de cel mai mare constructor auto mondial timp de peste şapte decenii pentru ca în 2008 să cedeze coroana rivalului japonez Toyota iar în prezent GM nu mai are nicio şansă să redevină lider mondial. De asemenea, din cursă a ieşit şi alianţa Nissan-Renault-Mitsubishi. Vânzările globale ale alianţei s-au ridicat la aproape 10 milioane vehicule anul trecut, fiind afectate de arestarea lui Carlos Ghosn, fostul preşedinte director general de la Nissan, care în prezent este acuzat de nereguli financiare în Japonia. 

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

4 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

4 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

4 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More