Burse/Investitii

Tradeville oferă posibilitatea clienților de a opera transferuri din și în Revolut, din 3 august

Firma de brokeraj Tradeville continuă să se concentreze pe adoptarea noilor tehnologii, printr-o dezvoltare fără precedent a arhitecturii IT și oferă posibilitatea clienților de a opera transferuri din și în Revolut, din 3 august, potrivit unui comunicat.

„In 2020, Tradeville și-a propus să accelereze digitalizarea completă a experienței de tranzacționare la BVB și pe marile burse internaționale. Intr-o perioadă dificilă, reușim să facem acest lucru prin propriile noastre soluții. Platforma de tranzacționare Tradeville este dezvoltată «in-house», adaptată la nevoile investitorilor și disponibilă pentru toate device-urile. Deschiderea online a unui cont de tranzacționare Tradeville este, de asemenea, dezvoltată de noi înșine. Suntem de peste 25 de ani pe piața de capital, așa că avem experiența și expertiza necesare pentru a oferi cea mai bună, mai rapidă și mai sigură experiență de tranzacționare.”, a menționat Mihaela Bîciu, Director General, Tradeville.

Tradeville a introdus anul acesta o serie de facilități care au crescut accesibilitatea bursei pentru investitori. În primul rând, firma de brokeraj a simplificat deschiderea unui cont de tranzacționare: conturile sunt operate în prezent 100% online, deschiderea lor nu presupune hârtii tipărite sau birocrație, iar suma minimă inițială de alimentare a fost redusă semnificativ, de la 10.000 RON la 3.000 RON. Ca urmare, în perioada 16 martie – 15 mai 2020, Tradeville a deschis de trei ori mai multe conturi de tranzacționare față de aceeași perioadă a anului anterior și și-a dublat cota de piață la Bursa de Valori București.

Mai mult, Tradeville a introdus noi aplicații mobile Android și iOS cu recunoaștere facială și validarea amprentei și a oferit posibilitatea investitorilor de a subscrie online în plasamentele private de acțiuni și obligațiuni corporative pe care firma le intermediază. Clienții beneficiază de asistență telefonică și online pe toată durata programului de tranzacționare, inclusiv LiveChat integrat în platforma de tranzacționare. De altfel, Tradeville a intermediat 40% din plasamentele private de acțiuni și obligațiuni corporative realizate în România în ultimul an și a asistat la finanțarea a 10 companii în ultimele trei semestre, potrivit comunicatului.

De la începutul anului, Tradeville a tranzacționat o valoare de peste 1,34 miliarde RON. În prezent, are o cotă de piață de aproape 15% și este lider de piață pe segmentul investitorilor retail și în tranzacționarea online la Bursa de Valori București, mai arată comunicatul.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

2 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

2 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

2 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

6 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More