Traian Băsescu a reacționat în această seară la anunțul lui Ludovic Orban despre impozitarea IT-iștilor, spunând că aceștia au câte un scaun şi un calculator pe care într-o noapte le iau sub braţ şi au plecat în alte zări pentru că, partea esenţială, creierul, este la purtător.
Fostul președinte a scris: “Ludovice, te rog nu-l înlocui pe Dragnea !
Ţi-a dat ţie prin cap să impozitezi salariaţii din industria IT.
Ludovice, datorită importanţei acestei categorii de specialişti, veniturile lor n-au fost impozitate nici în perioada de criză economică.
Acest lucru a făcut ca toate marile companii IT din lume să dezvolte în România mari centre de cercetare, de realizare programe industriale, centre regionale de mentenanţă etc, etc. absorbind integral forţa de muncă specializată produsă de toate marile universităţi ale ţării.
Ludovice, în afară de un imens prestigiu adus ţării, această industrie, concentrată în câteva blocuri de birouri din România, generează o contribuţie la PIB care, în curând, va egala contribuţia întregii agriculturi autohtone.
Ludovice, dacă te pui cu taxele pe ei, fetele şi băieţii aceştia au câte un scaun şi un calculator pe care într-o noapte le iau sub braţ şi au plecat în alte zări pentru că, partea esenţială, creierul, este la purtător.
Ludovice, ţara nu mai suportă încă un Dragnea care le ştia pe toate atât de bine încât, prin Legea Redevenţelor şi prin celebra OUG 114, a reuşit să alunge investitorii şi a blocat începerea investiţiilor pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. Nu vrei tu să laşi industria IT în pace şi să promiţi că abrogi cele două acte normative care lovesc cumplit economia românească?
Ludovice, nu te lăsa ameţit de aburii victoriei la europarlamentare că rişti să-ţi pierzi permisul de conducere.
PS – în UE, deficitul de specialişti IT este de 1 milion de oameni”.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, sâmbătă, felicitări noului preşedinte al Cehiei, Petr Pavel, pronunţându-se pentru…
Forţele armate ale Poloniei înregistrează un nivel record de recrutări de la declanşarea invaziei ruse…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat "ataşamentul ferm la valorile noastre europene"…
Ministerul Afacerilor Externe rus s-a declarat sâmbătă "profund îngrijorat" după atentatele comise în Ierusalimul de…
Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Cehă, după numărarea a 75%…
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă, înainte de summitul UE-Ucraina de…