Politica

Traian Băsescu: Mă îngrijorează foarte tare că sunt cinci milioane de oameni care au optat pentru soluţia Est. Avem o mare problemă aici şi trebuie să o dezlegăm

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că este îngrijorat de faptul că sunt cinci milioane de oameni care au optat pentru ”soluţia Est” la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi că trebuie descifrat ce s-a întâmplat cu românii care au trecut de la a fi pro-europeni şi pro-NATO la a respinge ideea europeană şi cea transatlantică, potrivit News.ro.

Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Digi 24, că îl interesează mai puţin viitorul lui George Simion, care a pierdut alegerile, ci îl interesează faptul că sunt cinci milioane de români care au avut altă opţiune decât cea euro-atlantică.
”Sunt cinci milioane de români care ar fi preferat un lider agreat de Moscova. A fost aplaudat şi liderul, dar şi ajutorul de lider, adică Georgescu, susţinuţi amândoi de Moscova. Pe mine asta mă îngrijorează foarte tare, că sunt cinci milioane de oameni care au optat pentru soluţia Est. Trebuie descifrat ce s-a întâmplat cu românii care au trecut de la un pro-europenism pronunţat la a respinge ideea europeană şi ideea transatlantică. Avem o mare problemă aici şi trebuie să o dezlegăm şi să o tratăm”, a spus Traian Băsescu.
El a precizat că se poate ajunge la o debalansare a scenei politice şi la scăderea sprijinului pentru partidele pro-europene, pentru că vor trebui luate măsuri economice nepopulare.
”Imaginaţi-vă că actualul preşedinte ajunge să instaleze un guvern, se iau măsuri dure sau nepopulare şi se ajunge la o debalansare a suportului popular pentru forţele pro-europene. Asta duce la trecerea unui număr mare de electori dintre cei care l-au susţinut acum pe Nicuşor Dan în tabăra anti ca urmare a măsurilor care se iau. Echilibrul este extrem de fragil al opţiunilor transatlantice şi proeuropene. Trebuie multă atenţie. Este dificil momentul”, a adăugat Traian Băsescu.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

12 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

12 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

14 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More