Premierul a declarat că acest acord ”este un demers care se înscrie în obiectivele şi nivelul de ambiţie al Guvernului, pentru realizarea tranziţiei către o economie verde”.
”Este foarte important pentru mine să subliniez că acest demers constituie un exxmplu de bună practică şi încurajez toate instituţiile, toate societăţile comerciale, să urmeze acest exemplu”, a spus el, potrivit news.ro.
Premierul a precizat că prin acest demers, Guvernul îşi îndeplineşte şi obiectivele asumate prin PNRR, pentru menţinerea echilibrului între reforme şi investiţii şi să se facă această tranziţie către economia verde.
Nicolae Ciucă a mai spus că, trecând în revistă proiectele în care BEI a fost implicată, pentru realizarea infrastructurii spitaliceşti, a discutat despre cele trei spitale şi se angajează ca aceste proiecte să fie demarate cât mai repede.
De asemenea, a spus prim-ministrul, BEI a finanţat proiecte în educaţie, în universităţi şi pentru familiile cu venituri mici. ”Ne dă încrederea că putem continua să identificăm oportunităţile create atât de situaţia de securitate în acest ne găsim, cu specificul ţărilor de graniţă cu Ucraina”, a mai spus premierul.
Ion Sterian, directorul general al Transgaz, a subliniat că a colaborat excelent cu BEI, până acum și a trecut în revistă finanțările primite de la această instituție: “100 milioane euro, pentru proiectul BRUA, 150 milioane euro urmează a fi trași odată cu începerea conductei Tuzla – Podișor. Așteptăm cât mai repede decizia finală de investiție a concesionarilor din perimetrul Neptun Deep. Sperăm ca prima tragere să fie până la sfârșitul anului. Un alt contract de 38 de milioane de euro a fost pentru gazoductul Ungheni Chișinău, a fost finalizat. Un grant neramambursabil de 230.000 euro a fost pentru evaluarea strategică pe mediu a companiei pentru programul de dezvoltare pe 10 ani.
Urmează acest nou contract pe un grant de circa 300.000 euro pentru strategia de decarbonizare, care se va implementa treptat, astfel încât să ajungem într-o zonă neutră din punct de vedere al climei.”