Transgaz va investi 360 de milioane de euro pentru realizarea conductei ce va prelua gazele din Marea Neagră

Transgaz va investi 360 de milioane de euro pentru realizarea conductei Tuzla-Podişor, care va prelua gazele care vor fi extrase din Marea Neagră şi le va transporta spre conductele de export, potrivit datelor publicate în raportul pentru semestrul I al administratorilor companiei.

“Obiectivul major al acestei investiţii constă în construirea unei conducte telescopice de transport gaze naturale Tuzla-Podişor, în lungime de 308,3 km şi Dn 1200 respectiv Dn 1000, care să facă legătura între resursele de gaze naturale disponibile la ţărmul Mării Negre şi coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, astfel asigurându-se posibilitatea transportului gazelor naturale spre Bulgaria şi Ungaria prin interconectările existente Giurgiu-Ruse (cu Bulgaria) şi Nadlac-Szeged (cu Ungaria)”, se arată în documentul menţionat de Agerpres.

De asemenea, această conductă se va interconecta cu actuala conductă internaţională de transport gaze naturale Tranzit 1 (Isaccea-Negru Vodă).

Capacitatea de transport va fi de 8,14 milioane de metri cubi pe an, iar investiţia estimată se ridică la 360,36 milioane de euro.

În prezent sunt finalizate studiul de fezabilitate şi cel de impact asupra mediului şi a fost obţinută autorizaţia de construire. Decizia finală de investiţie va fi luată în acest an, iar construcţia este prevăzută pentru perioada 2019-2020.

Transgaz estimează că punerea în funcţiune şi intrarea în operare vor avea loc în anul 2020, dar calendarul estimativ de dezvoltare a proiectului poate suferi modificări, în funcţie de evoluţia proiectelor offshore din amonte.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

2 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

3 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

3 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More