Noul Guvern ar putea să reconsidere tranzacția de preluare a Băncii Românești de către Eximbank, dar și numirea a trei noi membri în boardul băncii de stat și prelungirea mandatelor a patru membri, consideră voci din piață.
Despre posibilitatea ca tranzacția cu grecii de la NBG să pice a vorbit, recent, și președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
“Bănuiesc că vom termina curând. Și noi, și BNR am cerut informații suplimentare. Vedem ce vrea și clientul. Vedem dacă statul își păstrează intenția. Din partea opoziției actuale au ieșit public anumite puncte de vedere care păreau să conteste oportunitatea acestei tranzacții”, spune Chirițoiu.
Consiliul a cerut detalii despre sursele de finanțare, pe partea de ajutor de stat, în timp ce Banca Națională a cerut clarificări Eximbank privind planul de afaceri, potrivit lui Chirițoiu.
De asemenea, există dubii și privind o altă decizie a Ministerului Finanțelor, luată pe ultima sută de metri înainte de moțiunea de cenzură, respectiv numirea unei noi conduceri la Eximbank.
La începutul lunii octombrie, au fost prelungite mandatele a patru membri CA – Vasile Secăreş – Președinte, Traian Halalai – Membru, Florin Kubinschi – Membru, Nina Puiu– Membru. De altfel, aceștia figurează în continuare pe site-ul băncii.
Ceilalți trei membri CA au fost înlocuiți, noii membrii trebuind să primească avize de la Banca Națională.
Astfel, conform votului, locul lui Paul Ichim ca vicepreședinte executiv ar trebui să fie luat de Cristian Şaitariu, Executive Director, Large Corporate Clients at Banca Comercială Română, ERSTE Group (potrivit profilului de Linkedin), iar Andrei Răzvan Micu, Director General la Exim Asig, și Daniel Tudor, Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, coordonator al activităţii de inspecţie fiscală, ar veni în locul lui Emilian Bădica și pe locul vacantat după revocarea fostului șef ANAF Ionuț Mișa.
Numirile nu mai sunt însă sigure, apreciază sursele noastre, în condițiile demiterii Guvernului și venirii unui Guvern PNL, care, cel mai probabil, va numi o altă conducere Eximbank, mai ales că salariile compensatorii prevăzute nu ar fi foarte mari (la nivelul a trei indemnizații lunare).