Autor: Drd.ing Cristinel Buzduna
România se află în plin proces de restructurare a sistemului energetic, forțată de angajamentele asumate prin Pactul Ecologic European, care impun statelor membre reducerea drastică a emisiilor de carbon și atingerea neutralității climatice până în 2050. Această direcție, deși necesară, pune o presiune considerabilă pe un sistem energetic național învechit, în care aproape o treime din capacitatea instalată este asigurată de unități energetice convenționale, în special pe cărbune, a căror retragere este deja în desfășurare.
Încă din 2008, România a început retragerea treptată a unităților energetice cu impact major asupra mediului. Astăzi, 28,7% din puterea totală instalată – echivalentul a circa 5.489 MW – se află în curs de eliminare, într-un efort de aliniere la politicile climatice europene. Cu toate acestea, procesul de înlocuire a acestor capacități este insuficient și necoordonat, iar absența unor măsuri compensatorii consistente riscă să creeze dezechilibre structurale în sistem.
Pentru acoperirea golului energetic lăsat de sistemele care folosesc ca și combustibil primar cărbunele, se întrevede trecerea printr-o etapă intermediară bazată pe gaz natural, însă acest scenariu devine tot mai puțin realist într-un climat financiar în care investițiile în active fosile sunt din ce în ce mai greu de susținut. Dezvoltarea de noi proiecte de tip greenfield pe bază de gaz nu doar că este nerentabilă, ci ar însemna asumarea unei tranziții în două etape – de la cărbune la gaz, apoi de la gaz la regenerabile – un efort costisitor și redundant, care ar împinge România într-o spirală de investiții cu valoare pe termen scurt și riscuri ridicate de blocare a activelor.
Dacă România nu instalează rapid noi capacități de producție care să înlocuiască grupurile energetice convenționale cărora li se vor retrage licențele de exploatare până în 2050, totalizând cei 5.489 MW, România va fi forțată să compenseze prin importuri masive de energie electrică , ceea ce va vulnerabiliza alimentarea continuă a consumatorilor și va crește considerabil costurile de echilibrare, într-un context în care infrastructura de transport permite un import maxim de doar aproximativ 2.600 MW. Această limită tehnică ar putea fi depășită cu ușurință în perioadele de vârf de consum sau în situații de dezechilibru regional, mai ales în condițiile unui climat geopolitic fragil, amplificat de conflictul dintre Rusia și Ucraina, care afectează fluxurile energetice la nivelul Europei de Est.
Evoluția Sistemului Energetic National din ultimii ani confirmă direcția îngrijorătoare. Între 2010 și 2024, producția de energie pe baza de cărbune a înregistrat un declin constant, în timp ce balanța de import-export s-a deteriorat vizibil. Dacă în 2018 România era exportator net de energie, cu un plus de 2,6 TWh, echivalentul a 4,1% din consumul național, doar un an mai târziu, în 2019, situația s-a inversat, iar țara noastră a devenit importator net, cu un deficit de 2,8 TWh, adică 5,48% din totalul consumului intern.
Această schimbare bruscă reflectă nu doar retragerea accelerată a capacităților clasice, ci și absența unor politici ferme de substituție, care să permită menținerea echilibrului energetic prin surse moderne, sustenabile și disponibile în regim continuu sau pe termen scurt.
Dincolo de implicațiile economice și comerciale, miza reală rămâne stabilitatea alimentării cu energie, care nu poate fi garantată doar prin surse regenerabile intermitente, precum sistemele fotovoltaice sau eoliene, fără un sistem adecvat de backup.
În lipsa unui plan coerent și aplicabil imediat, România riscă să transforme tranziția energetică dintr-o oportunitate strategică într-un factor de criză sistemică. Deja, semnalele din sistem arată că, fără investiții în capacități de rezervă, infrastructură digitalizată și stocare, țara își pierde rapid capacitatea de a-și gestiona consumul în mod autonom. Iar într-un peisaj energetic european care se reconfigurează cu viteză, pierderea independenței energetice nu este doar un risc economic, ci o vulnerabilitate strategică.
România trebuie să accelereze investițiile în sistemul energetic național, luând în considerare nu doar nevoia urgentă de înlocuire a capacităților convenționale, ci și imperativele structurale ale unei tranziții energetice durabile. Proiectele greenfield, în special cele axate pe tehnologii moderne și scalabile, reprezintă fundamentul pe care poate fi reconstruită capacitatea de reglaj a rețelei și siguranța operațională a Sistemului Energetic Național. Totuși, cheia reală a acestei tranziții nu stă doar în producția regenerabilă, ci mai ales în instalarea de capacități mari de stocare, care să permită echilibrarea consumului și producției în timp real, asigurând astfel flexibilitatea și reziliența sistemului energetic în fața provocărilor climatice și geopolitice.
Capacitatea României de a-și acoperi consumul de energie din producția internă a fost posibilă, în mod susținut, din anii ’90 și până în 2018, nu ca rezultat al unei strategii energetice coerente, ci mai degrabă ca efect colateral al prăbușirii industriei. Consumul industrial de energie s-a redus drastic, de la aproximativ 84 TWh în perioada postcomunistă la doar 54 TWh în prezent, iar această scădere a oferit sistemului energetic un fals echilibru. Din păcate, guvernele care s-au succedat după 1990 au fost, în general, lipsite de viziune și profesionalism în domeniul energiei, iar absența unui plan strategic a fost mascată temporar de declinul industrial, nu compensată prin investiții și modernizare.
Fluctuațiile tot mai mari dintre valorile minime și maxime ale consumului de energie generează perturbații semnificative în funcționarea Sistemului Energetic Național, punând o presiune constantă asupra operatorilor care trebuie să gestioneze în timp real echilibrul dintre producție și consum. Această variabilitate accentuată complică sincronizarea surselor de energie cu cererea, mai ales în contextul creșterii ponderii surselor regenerabile intermitente/volatile, care nu pot fi controlate după nevoile sistemului. În lipsa unor capacități adecvate de stocare și reglaj, aceste diferențe de sarcină riscă să afecteze stabilitatea rețelei, să crească prețurile pe piețele de echilibrare și, în cazuri limită, chiar să ducă la întreruperi neplanificate în alimentare pentru România.
Analiza raportului dintre puterea instalată aferentă fiecărui tip de sursă de productie și capacitatea totală instalată la nivel național evidențiază nu doar structura actuală a mixului energetic, ci mai ales gradul de volatilitate asociat fiecărui sistem de producție. Diferențele semnificative dintre sursele stabile, precum energia nucleară sau hidro-controlabilă și flexibilă, și cele intermitente, precum fotovoltaicul și eolianul, reflectă provocările majore pe care România trebuie să le gestioneze în procesul de tranziție energetică.
Sursele regenerabile de energie, în ciuda avantajelor evidente legate de sustenabilitate și emisii reduse, rămân în esență volatile și impredictibile, ceea ce le face mai greu de integrat eficient într-un sistem energetic național fără o infrastructură solidă de stocare si folosirea unui sistem de management de tip VPP (virtual power plant).
În acest context, România trebuie să dezvolte un sistem energetic robust, flexibil și eficient, capabil să răspundă simultan obiectivelor climatice ale Uniunii Europene și cerințelor reale ale consumatorilor interni. Această necesitate devine cu atât mai stringentă în perspectiva următoarelor decenii, pe fondul schimbărilor structurale în comportamentul de consum, determinate inclusiv de tranziția accelerată a sectorului transporturilor de la autovehiculele cu combustibili fosili la cele electrice. Odată cu atingerea unui prag estimat de 50% de mașini electrice în parcul auto național, consumul de energie electrică va crește semnificativ, generând o presiune suplimentară asupra rețelei și a capacităților de producție și echilibrare. În acest scenariu, devine esențială consolidarea unui mix energetic echilibrat, în care sursele regenerabile să fie susținute de rezerve de putere, sisteme de stocare și mecanisme rapide de reglaj, pentru a asigura o alimentare sigură, continuă și predictibilă, indiferent de condițiile meteorologice sau de variațiile bruște ale cererii.
Notă:
Drd.ing Cristinel Buzduna are o experiență de peste 20 de ani în domeniul sistemelor convenționale de producere a energiei electrice și al sistemelor de automatizare, acumulată în proiecte desfășurate atât în România, cât și la nivel internațional. De-a lungul carierei, a ocupat funcții de Management în proiecte strategice desfășurate în Irak și în țări din Africa, inclusiv Sudan, unde a coordonat echipe tehnice și operaționale în medii complexe și solicitante.
Printre realizările notabile se numără: Coordonarea proiectelor energetice de mare amploare, cu accent pe centrale termoelectrice și instalații industriale automatizate; Implementarea de sisteme SCADA și PLC pentru monitorizarea și controlul proceselor; Dezvoltarea de sisteme de stocare și alimentare cu combustibil pentru avioane de vânătoare , în proiecte strategice derulate sub egida NATO, în cadrul unor baze militare; Optimizarea și modernizarea proceselor tehnice în infrastructuri critice. Recunoscut pentru abordarea riguroasă, experiența hands-on și capacitatea de a livra rezultate în condiții de lucru exigente, în contexte multiculturale și interdisciplinare.
| Știri BVB