Update articol:

Travel Planner: Bulgaria rămâne pe lista verde cu un indice epidemiologic de 0,3 la 1000

Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner

Consultanții Travel Planner precizează că Bulgaria NU a intrat pe lista galbenă a României. Rata de incidență cumulată la 1000 de locuitori în Bulgaria este de doar 0,3 în acest moment. Bulgaria ar intra pe lista galbenă a României la o valoare de 1,5, lucru care este puțin probabil să se întâmple până la finalul sezonului de vară. În urmă cu două săptămâni, Bulgaria era la 0,2, potrivit unui comunicat de presă.

”Interpretarea greșită a acestei situații a creat îngrijorare în rândul celor care vor să plece în concediu în Bulgaria. A fost creată o mică presiune pe agențiile de turism, care au trebuit să ofere explicații turiștilor. Subliniem faptul că mai sunt disponibilități pentru ultima parte a lunii august și mai ales în luna septembrie, când încă mai există oferte speciale și vremea este extrem de plăcută. La ora actuală, sute de mii de turiști români așteaptă să-și petreacă vacanța în Bulgaria în lunile august și septembrie și este important să fie informați corect asupra situației actuale”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner. 

Consultanții Travel Planner explică: “Intrarea în zona portocalie este o măsură strict internă a Bulgariei, care presupune aplicarea de noi măsuri în scopul limitării răspândirii virusului. Această știre a fost, din păcate, înțeleasă greșit către publicul românesc. Este un semnal pozitiv și nicidecum unul negativ, vorbind de măsuri de siguranță suplimentare.

În plus, vă reamintim că Guvernul Bulgariei a anunțat, pe 16 iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul țării vecine, în contextul pandemiei covid-19. Turiștilor români li se va solicita doar actul de identitate sau pașaportul până la finalul sezonului, indiferent de situația epidemiologică. Avem decizia autorităților din Bulgaria în privința turiștilor români, de eliminare a oricăror restricții, care vine la timpul potrivit și astfel credem că interesul va fi crescut până la finalul sezonului estival. Informații găsiți la următorul link:

https://www.mh.government.bg/media/filer_public/2021/07/23/zapoved_vlizane_bg_23_07_2021_izm.pdf

Travel Planner recomandă turiștilor să nu aștepte ofertele last minute ci să rezerve din timp pentru litoralul bulgăresc. Turiștii germani și din alte țări din Europa occidentală au început să facă rezervări, gradul de ocupare crescând astfel și pentru ultima parte a sezonului. Încă mai există oferte speciale care scad, însă, de la o zi la alta, datorită numărului mare de rezervări. Potrivit tendințelor rezervărilor, sezonul turistic pentru litoralul bulgăresc se va întinde până pe 20-25 septembrie.”

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd