Afaceri

Trei companii farmaceutice (Novartis, Roche şi Genentech) din Franţa, amendate cu 444 milioane euro pentru limitarea concurenţei

Autoritatea franceză pentru Concurenţă a impus o amendă de 444 milioane euro companiilor farmaceutice Novartis, Roche şi Genentech pentru “practici abuzive” destinate menţinerii vânzărilor unui tratament foarte scump în detrimentul altora mai ieftine, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Este vorba despre sancţiunea colectivă cea mai mare impusă de acest organism unor companii farmaceutice.

Cele trei firme ar fi abuzat de “poziţia dominantă colectivă” pentru a promova vânzarea de Lucentis, un medicament pentru tratamentul degenerescenţei maculare asociate cu vârsta (DMLA), în loc de Avastin, un tratament concurent care este de 30 de ori mai ieftin, a precizat autoritatea într-un comunicat.

O injecţie cu Avastin costă între 30 şi 40 de euro, în timp ce una de Lucentis ajunge la 1.161 euro, conform datelor oficiale franceze.

Autoritatea franceză de concurenţă a explicat faptul că cele trei companii ar fi demarat o serie de acţiuni la autorităţile naţionale şi medicale, profitând de poziţia lor, pentru a menţine utilizarea şi preţul Lucentis şi a evita ca Avastin (un medicament pentru tratamente oncologice) să primească autorizaţie pentru tratarea DMLA.

Degenerescenţa maculară asociată cu vârsta (DMLA) este cauza principală a incapacităţii vizuale la persoanele de peste 50 de ani în ţările industrializate şi cauzează o gravă deteriorare a vederii pe care pacienţii o percep sub forma unor pete întunecate.

Genentech, proprietate a Roche, a dezvoltat cele două medicamente cu scopuri distincte, dar oftalmologii au descoperit că Avastin avea efecte similare în cazul DMLA ca şi Lucentis, la costuri mult mai mici.

Cele două companii, împreună cu Roche, care are acorduri cu ele privind comercializarea Lucentis, sunt considerate de autorităţile franceze “o entitate colectivă” datorită legăturilor contractuale dintre ele.

Novartis şi Roche au mai fost amendate în 2014 de autorităţile italiene cu 182 milioane euro pentru acelaşi motiv.

 

Articole recente

România, pe podiumul european al creșterii datoriei publice

de Dan Pălăngean România s-a situat pe podiumul european al creșterii datoriei publice între T1…

9 minute ago

Canada ”intenţionează” să recunoască Palestina la ONU, în septembrie, anunţă premierul Mark Carney

Canada ”are intenţia” să recunoască Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU, în septembrie,…

o oră ago

Şedinţă de guvern – stabilirea mecanismului naţional privind decizia reintroducerii controalelor la frontierele interne, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de hotărâre pentru stabilirea mecanismului naţional…

2 ore ago

Ucraina: Kievul promite că va “corecta” legea anticorupţie extrem de criticată

Ucraina va "corecta" o lege care revocă independenţa organismelor anticorupţie, lege care a stârnit un…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More