Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com
Trei persoane și-au depus CV-urile pentru Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) și zece pentru funcția de vicepreședinte, potrivit site-ului SGG.
În iulie, Guvernul a aprobat măsurile privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului.
Conducerea Agenţiei va fi asigurată de către un preşedinte, doi vicepreşedinţi, asimilaţi funcţiei de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat. Mandatul acestora va fi de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru o singură dată. Numirea acestora se realizează prin Decizie a Prim-ministrului, la propunerea Secretarului general al Guvernului, în urma unei proceduri transparente de selecţie, prevăzute în hotărâre de Guvern.
Evaluarea managementului AMEPIP se realizează la fiecare doi ani, printr-un audit extern independent. Selectarea entităţii care urmează să realizeze auditul va fi făcută de către Secretariatul General al Guvernului, în conformitate cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice.
Agenţia este înfiinţată conform principiilor guvernanţei corporative în rândul companiilor de stat şi este parte dintr-un jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
AMEPIP are rolul de a elabora şi de a propune Guvernului proiectul de lege privind politica de proprietate a statului, de a coordona şi monitoriza implementarea acţiunilor şi politicilor de guvernanţă corporativă la nivelul autorităţilor publice tutelare şi de a aplica sancţiuni pentru abaterile identificate.
AMEPIP va avea responsabilitatea finală de a asigura o procedură de selecţie transparentă şi competitivă pentru aprobarea numirii membrilor consiliului de administraţie, va monitoriza, evalua, controla şi publica raportarea periodică a indicatorilor de performanţă. De asemenea, Agenţia va aplica sancţiuni pentru întreprinderile de stat care nu respectă indicatorii-cheie de performanţă, mai prevede actul normativ.
“Pentru atingerea obiectivelor AMEPIP, principalul instrument de lucru va fi un tablou de bord de monitorizare a performanţelor întreprinderilor publice prin intermediul căruia vor fi urmăriţi indicatorii de performanţă, financiari şi nefinanciari şi cei cheie”, potrivit Guvernului.
Ani în șir, România a cheltuit mai mult decât a încasat, a consumat mai mult…
Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care ar putea permite investitorilor străini,…
Absolvenții de finanțe de la Massachusetts Institute of Technology câștigă în medie 175.439 de dolari,…
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a purtat sâmbătă convorbiri telefonice cu omologii săi turc…
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat, sâmbătă, că datele economice s-au înrăutăţit de-a lungul anului…
Rezerva Federală a Statelor Unite va renunţa la programul de supraveghere dedicat în mod special…
This website uses cookies.
Read More