Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: winklergyula.ro
Trei sferturi dintre IMM-urile europene au fost afectate în ultimul an de restricțiile impuse pentru a contracara pandemia de coronavirus, reiese dintr-un studiu realizat recent de SME Europe, organizația economică a Partidului Popular European (PPE).
”În acest ultim an, sectorul european al IMM-urilor a fost lovit în plin. În ciuda programelor de ajutor desfășurate în toate statele membre, 7,5% dintre IMM-uri au fost nevoite să-și închidă activitatea, iar 68,5% au fost închise pentru diverse perioade începând din luna martie a anului trecut”, a declarat, marți, europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR), prim-vicepreședinte al SME Europe, cu ocazia lansării rezultatelor studiului amintit. Deputatul european a afirmat că, în conformitate cu rezultatele prezentate de SME Europe, și mai îngrijorător este faptul că 56% din IMM-urile europene susțin că vor mai supraviețui cel mult 6 luni dacă și în acest an situația va fi similară cu cea din 2020. 18% din IMM-uri spun că au resurse să-și mai mențină activitatea un an. ”Sectorul IMM reprezintă 99% din întreprinderile din Uniune, asigurând două treimi din locurile de muncă din sectorul privat și contribuind cu mai mult de jumătate din valoarea adăugată totală creată de întreprinderile din UE. În aceste condiții, faptul că mai puțin de 25% din micile firme europene sunt sigure că pot să facă față măsurilor luate de contracarare a pandemiei trebuie să fie un semnal de alarmă atât pentru statele membre, cât și pentru Comisia Europeană”, a precizat Winkler.
Potrivit prim-vicepreședintelui SME Europe, sectorul IMM recunoaște rolul important jucat de ajutoarele de stat în această perioadă de criză, însă 61,9% dintre firmele participante au afirmat că programele de asistență sunt dificil de accesat. ”Studiul SME Europe ne arată că sectorul IMM are nevoie de trei intervenții urgente: finanțare și servicii de suport în privința digitalizării și dezvoltării domeniul de e-commerce; consultanță în domeniul planificării și dezvoltării afacerilor; debirocratizarea și simplificarea accesării programelor de asistență financiară pe timp de criză”, a adăugat Winkler.
Acesta este cel de-al doilea studiu realizat de SME Europe de la declanșarea pandemiei de coronavirus. Primul a fost realizat în luna aprilie a anului trecut, iar rezultatele sale au fost date publicității în luna mai 2020, SME Europe elaborând și o serie de recomandări în vederea sprijinirii sectorului IMM în această perioadă de criză.
Rezultatele studiului din acest an și concluziile care s-au desprins din acesta pot fi accesate pe pagina www.smeeurope.eu.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
Sindicatele din OMV Petrom au acuzat conducerea executivă a grupului că a decis concedieri colective…
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
This website uses cookies.
Read More