International

Treisprezece state membre UE se opun modificării tratatelor

Treisprezece ţări din UE se opun declanşării unei proceduri pentru schimbarea tratatelor europene, dorită de Parlamentul European, preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a face Uniunea mai eficientă, relatează AFP şi DPA, potrivit Agerpres.

“Nu suntem favorabili unor tentative neanalizate şi premature vizând lansarea” unei astfel de proceduri, scriu aceste ţări, între care Polonia, România şi Finlanda, potrivit unui text difuzat luni pe Twitter de Suedia, de asemenea semnatară.

Cele 13 state membre susţin că “nu exclud nicio opţiune în acest stadiu” dar că vor să studieze mai întâi propunerile de reformă prezentate liderilor UE după dialogul cetăţenesc.

Difuzarea acestei scrisori comune coincide cu manifestările de Ziua Europei. Acestea au fost marcate cu discursuri în faţa Parlamentului European reunit la Strasbourg al preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi al preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care au spus că sunt de acord cu o revizuire a tratatelor pentru întărirea UE.

În această zi au fost înaintate oficial şi propunerile rezultate în urma Conferinţei privind viitorul Europei, un amplu exerciţiu de consultare cetăţenească de un an.

Anumite propuneri, precum acordarea dreptului de iniţiativă legislativă Parlamentului European, solicitat de acesta, sau extinderea competenţelor UE în materie de apărare sau de sănătate, presupun o schimbare a tratatelor.

Ţările care se opun acestei perspective atrag atenţia asupra riscului unei “pierderi de energie” şi estimează că o revizuire a tratatelor “nu a fost niciodată un obiectiv” al Conferinţei.

“Avem deja o Europă care funcţionează” după cum au arătat-o pandemia de COVID-19 şi răspunsul la invazia rusă în Ucraina şi “nu trebuie să ne grăbim pentru a face reforme instituţionale”, avertizează ei.

Propunerile cetăţenilor “nu trebuie instrumentalizate”, adaugă statele semnatare.

Textul a mai fost semnat de Danemarca, Malta, Republica Cehă, Slovenia, Bulgaria, Croaţia şi cele trei ţări baltice – Estonia, Letonia şi Lituania.

Articole recente

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

o oră ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

2 ore ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

2 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția – actualizare comunicat DNA

Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More